Urmărește-ne în Social Media

Zdob și Zdub — Statu-Palmă-Barbă-Cot (Bestiarium live)

Zdob și Zdub a lansat un videoclip pentru piesa "Statu-Palmă-Barbă-Cot". Vizualul este realizat în timpul unui concert susținut de trupă la Chișinău. Ești invitat să îl urmărești.

Piesa "Statu-Palmă-Barbă-Cot" este prima pe cel mai proaspăt album, "Bestiarium" al trupei - cu ea Zdob și Zdub începe concertele sale live. Muzica a fost compusă de Mihail Gîncu și versurile au fost scrise de Roman Iagupov.

"O melodie ritmică care, din start, a avut un feedback activ de partea publicului. Energia alertă a piesei ne face să sărim cu spectatorii în același ritm nebun. Lumea cânta cu noi și împreună <<luptăm>> cu Statu-Plamă-Barbă-Cot ca binele să învingă", a spus Roman Iagupov.

De la începutul timpurilor Binele luptă cu Răul. Aceasta e calea Evoluției. Omenirea trăiește cu speranța că Lumina va învinge Întunericul. Super Eroul basmelor noastre -- Făt-Frumos îl va învinge pe Statu-Palmă-Barbă-Cot. În această luptă fiecare poate deveni un Super Erou ca Făt-Frumos. Fie ești artist sau medic, profesor sau politician, antreprenor, agricultor sau pur și simplu OM, poți fi Super Erou. Fiecare clipă, fiecare zi, mereu și pretutindeni să ne grăbim să facem bine.

"Cine a zis că punk is dead?! Nu. Anume acest stil de muzică poate exprima o poziție socială, un protest. În piesa <<Statu-Palmă-Barbă-Cot>> este loc pentru comunicarea interactivă cu publicul nostru. Suntem în unison cu bravul Făt-Frumos", a adăugat Mihail Gîncu.

Conceptul general al albumului "Bestiarium" are ca mesaj relația Omul și Natura, ca un Univers întreg. Majoritatea pieselor poartă titluri legate de lumea faunei și florei, iar unele melodii sunt inspirate din folclorul autentic și din patrimoniul basmelor românești. Materialul conține piese cu elemente rock, punk, ska, electronic, rock psihedelic, street music, acustic, trance, nuanțe din folclorul indian și afro.

Tracklist "Bestiarium" - Zdob și Zdub:

  1. Statu-Palmă-Barbă-Cot
  2. Muma Pădurii
  3. Lupul Solitar
  4. Horea despre Horea
  5. Ursul
  6. Omul Liliac
  7. Sânziene feat. Irina Rimes
  8. Pădure, verde pădure
  9. Mioriţa
  10. Înţelept, Codrule, eşti
  11. Colindul Leului
  12. La mijloc de codru des
  13. India mă cheamă
  14. Colindul Leului (Remix by Comaroni)
Comentarii

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare