Celebrul tandem folcloric al fraților Advahov și Zdubii lansează o colaborare inedită – piesa Trenulețul. Muzicienii au profitat de timpul liber din pandemie și au mers într-o vacanță de creație în Oituz (Covasna). Magia Munților Carpați a inspirat trupa nu doar o dată, exemplu fiind şi cel mai recent album al Zdubilor - "Bestiarium", care a fost compus la Oituz. Tot acolo, la Oituz, prietenia și colaborarea cu Frații Advahov a dat roade muzicale - un nou album, care va fi lansat în 2022. Single-ul "Trenulețul" este primul extras de pe acest album, piesa fiind un mix dinamic de folclor de la Frații Advahov și energia rock'n'roll a Zdubilor.
Roman Iagupov: "Trupa Zdob și Zdub este onorată să colaboreze cu virtuoșii muzicieni de folclor Frații Advahov"
"De mici copii veneam la gara de trenuri în orășelul Straseni, unde ne-am născut eu și colegul de trupă Mihai Gincu. Ne plăcea să călătorim cu trenul la Chișinău, ne plăcea să ascultăm zgomotul roților și a șinelor. Trenul era o muzică în sine, iar gara devenise un teren de joacă! Am mers cu trenul Chișînău-București în zeci de turnee în România, în anii '90 – '2000. Ne-au legat multe amintiri vesele de acest tren. Trupa Zdob și Zdub este onorată să colaboreze cu virtuoșii muzicieni de folclor Frații Advahov. Colaborarea noastră este armonioasă și suntem nerăbdători să scoatem albumul întreg. Videoclipul Trenulețul l-am filmat cu talentatul regizor Roman Burlaca. E prima noastră colaborare, speram că nu si ultima! L-am invitat din nou pe actorul Sergiu Voloc ca protagonist al clipului. Îl știți cu toții din spotul "Moldovenii s-au născut". - Roman Iagupov (Zdob și Zdub)
"Pe parcursul carierei noastre muzicale am colaborat cu mulți artiști din folclor și cu cei din alte stiluri muzicale. Cu Zdubii ne cunoaștem de mulți ani, ne întâlneam deseori în culisele sălilor de concert. Fiind deschiși spre experimente muzicale, am găsit undă comună cu băieții din Zdob și Zdub și am combinat vioara și acordeonul nostru cu spiritul rock al Zdubilor. Ne place ce a ieșit! Suntem plini de inspirație și scoatem piesă după piesă." - Vasile și Vitalie Advahov
Printr-o întamplare fericită, lansarea clipului Trenulețul coincide cu relansarea cursei de trenuri Chișinău-București, care iși sistase activitatea de ceva timp.
"Vom fi prezenți la relansarea cursei Chișinău-București, pe 12 decembrie, astfel vrem să susținem turismul regional" - Zdob și Zdub & Frații Advahov
Emisiuni radio-tv
Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1
Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.
Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.
Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1
Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.
Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:
- Delia vs Zdob și Zdub,
- Ștefan Bănică vs Iris,
- Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
- Adi Minune vs Jean de la Craiova,
- Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
- Azur vs Generic,
- Connect-R vs Puya,
- Direcția 5 vs Voltaj,
- Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
- Fly Project vs Randi.
Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.
Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025
Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.
Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.
Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.
Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1
Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.
Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.
Moment manifest by Radu Țibulcă
Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.