Urmărește-ne în Social Media

Yusuf / Cat Stevens - On The Road To Find Out

Cat Stevens ne readuce în atenție o piesă de pe versiunea reeditată a albumului "Tea For the Tillerman". Single-ul "On The Road To Find Out" spune povestea unui om aflat în căutarea esenței umanității.

Regizat de Kimberly Stuckwisch și Melora Donoghue de la Invisible Inc, videoclipul piesei "On The Road To Find Out" este o alegorie pentru călătoria autodescoperirii umane și evenimentele istorice, arta și muzica care ne-au influențat viața și cultura. Piesa promovată se regăsește pe ediția reeditată a albumului "Tea For the Tillerman", ce va fi lansată pe 18 septembrie, cu prilej aniversar.

Discul a fost înregistrat în sudul Franței împreună cu producătorul Paul Samwell-Smith și chitaristul Alun Davies, ambii prezenți la înregistrarea versiunii originale a albumului. Unele piese au păstrat linia melodică inițială, în vreme ce altele au căpătat noi direcții artistice. Pentru "Father and Son", de exemplu, Cat Stevens "a colaborat" cu el însuși.

"Am înregistrat un duet cu mine după 50 de ani, ceea ce este incredibil. În piesa "Father and Son", vocea fiului este luată de pe o înregistrare cu mine din 1970, de la The Troubadour, din Los Angeles. Și iată-mă acum, la 70 de ani, cântând cu mine la vreo 22 de ani. E incredibil. E o realitate virtuală", a declarat Cat Stevens pentru revista Rolling Stone.

Comentarii