Urmărește-ne în Social Media

YUKA - Ba e soare, ba e ploaie (Sunset Session)

YUKA a revenit în atenția ascultătorilor cu "Ba e soare, ba e ploaie", o piesă care surprinde perfect toată confuzia pe care o simți atunci când cineva îți dă semnale mixte.

Cu un vibe retro, melodia te face să te gândești la vremurile de altădată, dar și la toate emoțiile contradictorii pe care le trăiești acum. Versurile te poartă printr-un carusel de sentimente - ba e bine, ba nu e - iar ritmul catchy și vocea tinerei cântărețe îți rămân în minte.

"Ba e soare, ba e ploaie" a fost scrisă de Ovi Jacobsen și YUKA, alături de Sebastian Barac, Marcel Botezan și Daniel Antonescu, care s-au ocupat de partea de producție. Melodia a fost lansată alături de un videoclip realizat de Codruța Corocea (regizoare), Cristina Popa (editor), Alexandru Popescu (producător).

"Atunci când ești în mijlocul unei furtuni, ai tendința de a dramatiza totul, iar lucrurile îți par mult mai grave decât sunt de fapt în realitate. Dar, la fel ca vremea din ultimul timp, că ba e soare, ba e ploaie de vreo două luni, așa și în viață, după orice furtuna apare sigur și soarele! Piesa asta îți amintește că și în cele mai înnorate zile, chiar și dacă planurile sunt date peste cap, ai timp sa o iei oricând de la început!", a declarat YUKA.

YUKA are 19 ani și s-a îndrăgostit de muzică din copilărie. La 5 ani a pășit prima data pe scenă și a cucerit inimile tuturor. Cântă la pian, ukulele, chitară, compune muzică și scrie versuri. Cântăreața a lansat piese precum "Aripi de Nisip", care în vara anului 2021 a fost difuzată pe mai multe radio-uri românești, intrând în top 40 sau "Waste Your Love", care de curând a depășit un milion de ascultări pe Spotify.

Anul trecut, colaborarea sa alături de Zodier pentru piesa "La Sacou" a cucerit platforma TikTok, îndrăgostiții de pretutindeni și radiourile, ajungând până pe locul #6 în topul celor mai ascultate piese de la radio și stând în Top 10 timp de 4 săptămâni. Mai mult decât atât, YUKA a lansat un remake de succes al piesei "Clipe" de la 3 Sud Est, înregistrând de asemenea o variantă alături de celebrul grup.

Comentarii