Melodia a fost cântată în premieră la concertul ‘VUNK în Oraşul Minunilor’, pe 3 octombrie anul trecut, şi a fost extras ca single în urma cererilor repetate ale fanilor, într-o versiune specială, alături de Fly Project.
“De când am cântat prima dată în concert ‘Fă-mi cu mâna’ am ştiut că atunci când o vom lansa şi cu videoclip, ea va fi deja un hit pentru fanii noştri. De astăzi, sper să cucerim şi restul de public care aude pentru prima dată acest cântec. La orice spectacol o cântăm, absolut toată lumea dansează, aşa că avem speranţe foarte mari și încredere că va fi unul dintre hiturile verii 2015. Piesa aceasta este şi prima noastră colaborare cu prietenii de la Fly Project, pe care i-am invitat să cânte pe melodia noastră. ‘Fă-mi cu mâna’ este imnul acestei zile de 13 mai, Ziua Internaţională a Dorului, sărbătoare pe care am creat-o pentru a transforma o emoţie pur românească într-o sărbătoare globală”, a spus Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.
Muzică şi textul piesei sunt semnate de Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, Gabriel Maga şi Tudor Ionescu de la Fly Project. Producţia şi regia clipului a fost realizată de The Brothers M. Deşi vesel, videoclipul vorbeşte despre dor şi are un mesaj emoţionant la final: "Nu poţi să înlocuieşti pe cineva drag cu un obiect".
“Să fie astăzi ziua de când începem să fim mai atenţi la sufletele noastre. Pentru că o sărbătoare durează doar o zi, dar emoţiile ei durează o viaţă întreagă. De Ziua Internaţională a Dorului priveşte-n sus şi fă cu mâna!”, au adăugat membrii trupei Vunk.
Concerte & turnee
VUNK te invită la o întâlnire muzicală la Sala Palatului - PREȚURI BILETE
VUNK va urca pentru prima dată pe scena Sălii Palatului cu un concert special, intitulat "Te aștept". Evenimentul se va bucura de prezența unei orchestre simfonice, ce va aduce un suflu deosebit melodiilor formației. Găsești în articol mai multe detalii și informații despre bilete.
VUNK a ales ca pe 14 februarie 2025, chiar de Ziua Îndrăgostiților, să organizeze prima întâlnire de la Sala Palatului cu fanii săi. "Pleacă", "1000", "Bumerang", "Dorul are multe forme", "Mi-e dor de tine", "Vino du-te", "Ochi de blugi", "Iar și iar" sunt doar câteva cântece ce se vor auzi live la concert. Trupa va fi acompaniată de o orchestră simfonică, dirijată de Simona Strungaru. Toate orchestrațiile sunt scrise de George Natsis, alături de care VUNK a mai colaborat și în trecut pentru aranjamente muzicale.
"Dragostea te ridică, dansează și uneori… tâmpește. Dar ce bine că o face, nu? Pe 14 februarie, lăsăm toate poveștile de iubire să se scrie pe acorduri simfonice la Sala Palatului. Ne vedem acolo!", a transmis trupa VUNK.
De 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.
În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român - "Jur să spun adevărul". Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.
Prețuri bilete VUNK Simfonic la Sala Palatului
- Biletele pentru concertul VUNK Simfonic de la Sala Palatului se găsesc online, la prețuri cuprinse între 96 lei și 264 lei (+ comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.