Clipul "Haihui" îi prezintă pe artişti în sala de repetiţii. Vedem amplificatoare reglate, riff-uri exersate şi chitare tunate. Cu un instrumental complex, pe bază de chitară acustică, îmbinată cu cea electrică şi cu vocea calmă a lui Adi Despot, piesa intră la inimă imediat. Are un aer grunge rar întâlnit în ţara noastră, amintind de Alice in Chains şi piesele sale de reflecţie adâncă.
Muzica şi textul îi aparţin lui Adrian Despot, iar "Haihui" a fost înregistrată şi mixată la Vdv Music Studio de Sorin "Pupe" Tănase şi Adrian Despot. Regia clipului îi aparţine lui Costas Ivanov şi Radu Aldea, iar printre cei care şi-au adus aportul la realizarea sa a fost Andrei Zamfir. Chiar dacă începe ca o baladă şi cu un îndemn de a "fugi în lungul cerului", aceasta creaţie devine hard rock spre final.
Băieţii se dezlănţuie cu riff-uri grele, pentru a încheia în acorduri de chitară acustică. "Haihui" este primul single de pe albumul "Şase(-)", LP geamăn cu "Şase(+)". Viţa de Vie a încheiat recent turneul de promovare pentru "Şase+" şi pregăteşte lansarea noului disc. Trupa a aniversat 20 de ani la începutul lui 2016, printr-un concert aniversar care i-a adus împreună şi pe foştii membri.
Formaţia va participa la Shine Festival la finalul lunii viitoare şi îi vom auzi la Burgerfest 2017 peste 2 săptămâni. Acolo vor mai cânta byron, ROA, Grimus şi Zob.
Concerte & turnee
Smiley, Carla's Dreams, Vița de Vie cântă la West Side Hallo Fest 2024
West Side Hallo Fest va reveni pe Insula Lacul Morii în perioada 25-27 octombrie cu cea de-a doua ediție. Concerte pline de energie, decoruri spectaculoase și mâncăruri delicioase sunt doar câteva elemente ce vor atrage participanți de toate vârstele. Te invităm să afli mai multe detalii.
West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din țară, revine pe Insula Lacul Morii cu cea de-a doua ediție. Decoruri spectaculoase, cu vrăjitoare și dovleci uriași, concerte live, ateliere pentru copii, concursuri, prezentare de modă și o paradă a costumelor vizitatorilor - sunt doar câteva dintre atracțiile de la West Side Hallo Fest.
Nu vor lipsi mâncarea bună, nici suvenirurile tematice, accesoriile, bijuteriile sau decorațiunile. Timp de trei zile, Insula Lacul Morii din Sectorul 6 va deveni polul distracției din Capitală.
Marile atracții ale West Side Hallo Fest
- Un dovleac gigant, cu diametrul de 2,5 metri, luminat la interior și construit din materiale naturale, pe structură de fier, va fi simbolul evenimentului;
- 45 de tone de dovleci vor ajunge pe insulă. 10.000 de bucăți vor fi folosite în cadrul atelierelor, iar alți 5.000 pentru decor;
- O vrăjitoare supradimensionată, de aproape trei metri înălțime;
- O casă a fantomelor amenajată la mausoleu;
- Un oraș pustiu și bântuit, reprodus într-o zonă a insulei;
- 1.000 de baloturi de paie, ciori, flori, schelete, păianjeni
Info acces:
- Copiii sub 12 au gratuitate pe toată perioada festivalului.
- Intrarea este gratuită vineri toată ziua, iar sâmbătă și duminică de la 10:00 la 14:00.
- În intervalul 14.00 - 23.00, este necesar să achiziționați bilet pentru a vă asigura accesul la acest eveniment. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Program West Side Hallo Fest 2024
- Vineri: 12.00 - 23.00
- Sâmbătă: 10.00 - 23.00
- Duminică: 10.00 - 23.00
Program artistic (după ora 17:00)
Vineri:
- Alexandra Crișan
- Alexandra Căpitănescu
- Trupa Zagan
Sâmbătă:
- Smiley
- Carla's Dreams
Duminică:
- Vița de Vie
- Robin & The Backstabbers
- Bucovina
- Scarlet Aura
- Patron