Ville Valo, solistul legendarei trupe HIM, ne surprinde cu o piesă solo, în limba sa natală, finlandeza. Melodia se numește „Olet Mun Kaikuluotain” și este un omagiu adus filmului „Calamari Union”, care prezintă povestea a 16 personaje, toate purtând numele Frank.
Artistul se ocupă în prezent de proiectul său solo, denumit Rambo Rimbaud. Acesta trebuia să debuteze în 2015, în Finlanda, însă a fost întârziat din cauza schimbării de componență a trupei HIM.
Ville Valo și chitaristul britanic MGT au înregistrat recent un cover al unuia dintre cele mai cunoscute hit-uri ABBA - „Knowing Me Knowing You”.
Ville Valo a fondat formația HIM în 1991, iar de atunci a lansat alături de colegii săi piese precum „Funeral of Hearts”, „Join me in death”, „Gone with the sin” și „Right here in my arms”, care au ocupat primele poziții în topurile din Europa. Cu un timbru inconfundabil, un look aparte și versuri încărcate de simbolism, Ville a reușit să își formeze imaginea de vampir, mult adorată de fani.