Noul videoclip Slayer, „You Against You” a fost produs de BJ McDonnell, cel care a realizat și videoul pentru „Repentless”. Acțiunea se desfășoară în jurul lui Wyatt (Jason Trost), rebelul care are un petic negru pe un ochi și spune povestea circumstanțelor care l-au trimis în închisoare pe nedrept.
„Am filmat în California de Sud în deșertul Mojave și eram undeva aproape de o bază de forță aeriană. Era un tip, colecționar de bucăți de avion și alte avioane scoase din funcțiune, lucruri de acest gen și am mers acolo și am filmat pe proprietatea lui. Avea o curte uriașă și era uimitor. Avea și un C-130 fără aripi, și serios acum, cât de des ai șansa ca să stai în cabina unui asemenea avion? După ce am terminat cu partea mea din video, m-am plimbat pe acolo toată ziua, m-am așezat în cabine, am cercetat avioanele. A fost super. Videoul este genial, m-am distrat foarte mult când l-am filmat. Când îl veți vedea, să știți că aia nu este doar recuzită - e pe bune.”, declară toboșarul Slayer, Paul Bostaph
„You Against You” este preluat de pe ultimul album Slayer, Repentless, în care Gary Holt colaborează pe partea de chitară. Albumul a fost lansat pe 11 septembrie 2015.
„You Against You este despre oameni care, în ciuda faptului că au toate oportunitățile posibile de a reuși, ei sunt proprii lor inimici. Ăsta este cu siguranță cel mai punk cântec pe care l-am înregistrat. Are acel vibe vechi, old-school. Nu căutam să fie în acest fel, ci pur și simplu așa a ieșit.”, declară Kerry King.