Passenger - Suzanne
Passenger a lansat o piesă emoționantă despre frumusețea și seninătatea tinereții, atribute pe care adeseori le conștientizăm prea târziu. "Suzanne" din piesa artistului britanic este acea femeie care, cu ani în urmă, întorcea toate privirile, dar care, ajunsă la o vârstă înaintată, nu-și găsește locul în prezent și deplânge trecerea ireversibilă a timpului.
"Bună!
Iată încă o piesă de pe viitorul meu album, "Songs for the Drunk and Broken Hearted". Piesa se numește "Suzanne".
Am scris-o în urmă cu destul de mult timp - atât de mult timp în urmă încât îmi amintesc faptul că am cântat-o la câteva dintre concertele mele, deci e posibil ca unii dintre voi să o fi auzit deja...?
Piesa spune povestea unei femei vârstnice care își petrece timpul consumând alcool singură într-un bar, gândindu-se la acele zile fericite din viața sa. Retrăiește acea perioadă a tinereții sale, când era frumoasă și inconștientă cu privire la ceea ce vor aduce anii viitori.
Le mulțumesc din suflet tuturor celor care au fost implicați în realizarea acestui videoclip special. De la actori și actrițe la cei care s-au ocupat de design-ul pentru filmare - sunt atât de mândru de ceea ce a ieșit", a transmis Passenger.
După cum menționa și Passenger în mesajul său transmis publicului, "Suzanne" este extrasă de pe noul album "Songs for the Drunk and Broken Hearted". Discul va apărea în luna ianuarie a anului viitor, la doar 6 luni de la apariția discului anterior, "Patchwork".
Printr-un timbru distinctiv și o piesă încărcată de emoție, Michael David Rosenberg, cunoscut sub pseudonimul Passenger, a reușit în 2013 să se facă auzit la nivel internațional. Piesa "Let Her Go" a fost Number One în 17 țări, înregistrând vânzări de peste un milion de copii în UK și peste 3 milioane de exemplare în Statele Unite.