Urmărește-ne în Social Media

Mircea Eremia - Dor de noi

Mircea Eremia a lansat cea mai recentă piesă, "Dor de noi". Așa cum se poate deduce din titlu, melodia vorbește despre o poveste de dragoste.

Piesa "Dor de noi" este compusă de Ovidiu Nae Nicolae, Sergiu Ene, Enri Demi și Lucian Darie. Regizat de Ionuț Trandafir și filmat în București, vizualul îl prezintă pe Mircea Eremia care retrăiește iubirea doar prin amintiri. Iubita apare ca o fantasmă agățându-se, la propriu și la figurat, de tânăr. Încercările lui de a uita trecutul eșuează, sentimentul iubirii fiind mai puternic decât trecerea timpului.

tiți cum sunt acele momente când te aștepți cel mai puțin, dar lucrurile se leagă perfect. Simt că piesa a venit la momentul potrivit, iar băieții de la Sună Bine au făcut o treabă bună. Simt și mai tare piesa asta, mai ales că întâmplarea face că a venit într-o perioadă dificilă, când am trecut printr-o despărțire. Este despre una dintre marile iubiri din viața ta și momentul în care rămâi cu întrebări și amintiri", declară Mircea Eremia.

După ce a debutat cu single-ul "Ilegal", alături de sora sa, Alina Eremia, piesa cu peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube, Mircea a devenit o figură în continuă ascensiune pe scara muzicală românească și a lansat single după single, cum ar fi "Interzis", "Dragostea doare", iar anul asta a lansat piesa "Cardio" cu care a cucerit publicul la toate concertele pe care le-a susținut.

Comentarii