Urmărește-ne în Social Media

Lidia Buble feat. What's UP - Asta sunt eu

Lidia Buble își deschide sufletul și lansează piesa ”Asta sunt eu”, în colaborare cu What’s UP. Prin intermediul acestei melodii, artista invită publicul să o descopere exact așa cum este.

Noul single a fost compus alături de Marius Moga, Marian Moldoveanu și Florian Rus. Clipul, regizat de Iura Luncașu, redă în imagini vibe-ul jucăuș și energic al piesei.

”Să nu pui la suflet ce zic alții doar ca să-ți facă inimă rea”

”E eliberator să te simți bine în pielea ta! Să te accepți așa cum ești. Să poți să iubești cum vrei. Să poți să arăți când nu-ți place ceva. Să nu pui la suflet ce zic alții doar ca să-ți facă inimă rea. Să poți să strigi: ”Asta sunt eu”!”, mărturisește Lidia Buble.

”Lidia este un artist muncitor și talentat, naturalețea este unul dintre atuurile succesului ei. Cred în oameni dintr-o bucată, așadar cred în această colaborare. Sper să vă placă!”, adaugă What’s UP.

Lidia Buble feat. What's UP - Asta sunt eu

Lidia Buble feat. What's UP - Asta sunt eu

Lidia Buble și-a început cariera în 2014 cu piesa ”Noi simțim la fel“, iar în același an a câștigat premiul Best New Act la Romanian Music Awards. Au urmat apoi single-uri ca ”Inima nu știe”, ”Le-am spus și fetelor” (feat. Amira), ”Mă cerți” (feat. Adi Sînă) și ”Mi-e bine” (feat. Matteo), piese ce au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

În octombrie 2017, artista a lansat ”Cămașa”, single care s-a menținut în topul celor mai difuzate piese la radio și a adunat peste 35 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Primăvara trecută, Lidia și-a surprins fanii cu ”Sub apă”, clip care a cucerit publicul din România. A urmat single-ul ”Tu”, o piesă despre sentimentele puternice pe care un îndrăgostit le are față de jumătatea sa, cu un videoclip desprins dintr-un film romance.

What’s UP a avut un 2018 plin de lansări: ”Ora 2”, ”Hana”, lansată de Ziua Îndrăgostiților, apoi ”Iarta-mă, mamă”, un single lansat de Ziua Femeii, urmat de ”Doare” și ”Cu tine pe mine”. Anul acesta, de ziua sa, What’s UP a lansat alături de JO ”CuBANii”, o piesă manifest despre puterea banilor și indiferența oamenilor față de lucrurile cu adevărat importante.

Comentarii

Muzică nouă

Lidia Buble are un nou videoclip; Urmărește TEASER-ul

Trădarea în iubire a inspirat-o pe Lidia Buble să filmeze un nou videoclip, cu scenariu de scurtmetraj. Artista intepretează rolul femeii înșelate, ce nu se poate împăca cu gândul că altcineva este alături de iubitului ei.

Publicat

pe

Lidia Buble în teaser-ul noului ei videoclip (noiembrie 2024)
Lidia Buble în teaser-ul noului ei videoclip (noiembrie 2024) │ FOTO: Captură YouTube

Lidia Buble pregătește lansarea unui nou videoclip, dezvăluind în avans un teaser de un minut și jumătate. În acest clip o vedem pe artistă cufundată în gânduri, pe fundal fiind redat un mesaj care a intrat în mesageria celeilalte femei, cea care i-a furat iubitul. Videoclipul integral apare pe 7 noiembrie.

"Eram atât de sigură de iubirea lui. Până ai apărut tu. Acum totul e atât de fragil. Te simt în gândul lui, în privirea lui, și mă doare să-l simt atât de departe de mine. El are nevoie de mai mult decât îi poți oferi tu și nu-l vei putea iubi cum îl iubesc eu", spune Lidia în mesajul din videoclip.

Lidia Buble a fost într-o relație cu Horațiu Nicolau din 2021. Potrivit presei de cancan, artista ar fi fost înșelată de iubitul ei, de aici venind inspirația pentru noua sa piesă. Această ipoteză nu a fost încă confirmată de Lidia.

TEASER VIDEO: Lidia Buble (single nou noiembrie 2024)

Lidia Buble și-a început cariera în 2014 cu piesa "Noi simțim la fel", iar în același an a câștigat premiul "Best New Act" la Romanian Music Awards. Au urmat single-uri ca "Inima nu știe", "Le-am spus și fetelor" (feat. Amira), "Mă cerți" (feat. Adi Sînă) și "Mi-e bine" (feat. Matteo), piese ce au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

În octombrie 2017, artista a lansat "Cămașa", apoi și-a surprins fanii cu hitul "Sub apă". În prima parte a anului 2018 a lansat piesele "Tu" și "Asta sunt eu", iar în octombrie, Lidia a colaborat cu Descemer Bueno, unul dintre cei mai iubiți artiști latino, pentru "Margarita".

În 2023, Lidia Buble și-a surprins fanii cu succesul internațional al piesei "Robándote un beso", alături de Lenier, compozitor și câștigător a patru premii Latin Grammy. Melodia a cucerit piața muzicală din Mexic, Argentina, Florida și Spania.

Anul acesta, Lidia a lansat single-uri precum "Roșu Nuclear", "Buzele tale" și "Mai frumoasă".

Citește în continuare