După colaborări de succes cu Smiley, Carla's Dreams sau Delia, dar și cu cele mai mari nume din lumea trap, Killa Fonic revine cu o un nou featuring, alături de RAVA. Cei doi artiști le aduc fanilor piesa "Brasileira", primul single de pe soundtrack-ul oficial al filmului "TEAMBUILDING", ce va fi lansat pe 30 septembrie. Noua producție cinematografică reunește nume celebre precum: Șerban Pavlu, Bromania, Micutzu, Adrian Nicolae sau Anca Dinicu, iar regia a fost realizată de Alex Coteț, BRomania și Micutzu.
""Brasileira" e despre petrecerile alea nebune unde toată lumea se distrează, dar a doua zi nu mai vrea nimeni să vorbească despre ce s-a întâmplat. Un fel de what happens in Vegas, stays in Vegas. Vă doresc doar petreceri dintr-astea!", declară Killa Fonic.
Piesa a fost scrisă și compusă de către Killa Fonic alături de RAVA și Mihai Alexandru Bogdan (Quick), iar producția finală a fost realizată de către Quick. Videoclipul piesei a fost regizat de Matei Dima, cu David Mogan DOP, și a fost produs de Loops Production. Videoclipul a fost inspirat de tematica filmului, fiind prezente și câteva din personajele „TEAMBUILDING".
"Mă bucur că am putut să colaborez alături de mulți prieteni din industrie pentru producția filmului "Teambuilding". Am râs mult la filmări, ne-am distrat, dar am și muncit. Iar rezultatul final sper să fie pe placut vostru. Cât despre "Brasileira", ascultați, dansați, simțiți-vă bine și, la final, repetați tot procesul de mai sus", ne spune BRomania.
Killa Fonic are un stil unic în România. Este descris de onestitatea sa brutală și videoclipurile artistice. Are capabilitatea de a se transpune în multiple genuri muzicale cu o lejeritate de neegalat.
RAVA își face mereu simțită prezența muzicală prin atmosfera misterioasă conturată în piesele sale. Gravitatea vocii artistului transpune orice ascultător în lumea creată prin versurile lui.
Albume noi
Killa Fonic lansează albumul "Radiofonic"
Killa Fonic schimbă și de data aceasta frecvența cu cel mai nou material al său, "Radiofonic". Discul include 21 de piese și colaborări cu artiști precum Chimie, Oscar și Monica Anghel.
Piesele prezintă vaste personalități muzicale ale lui Killa Fonic, prin diverse feluri de interpretare, sound-uri din multiple genuri muzicale și narațiuni care să pună ascultătorii pe gânduri. Killa Fonic nu pleacă singur în aventura noului său album, ci însoțit de nume precum Chimie, Oscar, DJ Sfera, Dayana, LiToo The Purp și o surpriză de zile mari - Monica Anghel. O combinație perfectă de talente și stiluri diverse, care promite să aducă un plus de energie și autenticitate fiecărei piese.
Killa Fonic x Chimie x DJ Sfera - "Condei pentru 1000 jurnale" (Lyric Video)
Tracklist "RADIOFONIC":
- K
- Păsări migratoare
- Condei pentru 1000 jurnale by Killa Fonic, Chimie & DJ Sfera
- Wind in the water by Killa Fonic, Dayana & DJ Sfera
- Oglinzi cristal
- Nimic obligatoriu
- Geometrie sonoră
- Madonna
- OG status
- Friday Loungin' Noir Edition 2 by Killa Fonic & DJ Sfera
- În vânt
- E.H.N.P.H 2
- Mando
- Invincibil
- Dor de sine by Killa Fonic, Nerub & Valeera
- Number 1 Headband by Killa Fonic & LiToo The Purp
- Fake news nu durează mult by Killa Fonic & Oscar
- Eau de villain by Killa Fonic & Monica Anghel
- Supergoodvillain
- Clar e cerul precum apa
- Toshiro Mifune
Creativitatea artistică, versatilitatea muzicală și sinceritatea brutală fac din Killa Fonic un artist inedit în România. A debutat în proiectul Șatra B.E.N.Z. și a continuat să își construiască cariera solo, lansând până acum 11 albume de succes precum "Ramses 1989", "Lamă Crimă", "Emotiv Munteana", "Trendsetter" și "Osvaldo". Printre hiturile sale se numără "Bambolina" cu Carla's Dreams, "Miami Bici", Azteca și bbno$, "MAMBO", "Richie Rich", "NIMENI" și "Lucifer".
Colaborarea sa cu Delia pentru "Cum am știut" a fost un real succes, iar piesa "Miami Bici" a dominat clasamentele în 2020, fiind desemnată Top Romanian Track și ajungând pe locul #1 pe Apple Music și Spotify. De asemenea, piesa "Brasileira" a adunat milioane de vizualizări pe YouTube și a ocupat locul #3 pe Spotify. Mai mult decât atât, artistul a lansat în numai doi ani albumele "MAT-STHĀNI SARVA-BHŪTĀNI" și "OPUS MAGNUM", realizat în colaborare cu Gridan, și EP-urile experimentale "SS1000" și "Rock This Way". Recent, artistul a lansat prima sa colaborare alături de Andra pentru piesa "Parfum de damă".