Urmărește-ne în Social Media

Havasi - Wolf

Cel mai rapid pianist din lume, Havasi, a lansat un nou videoclip. Compoziția prezentată se numește ”Wolf” și poartă semnătura lui Havasi.

Wolf” este produsă de Miklos Lukacs. Pentru videoclip, Havasi a colaborat cu regizorul Csaba Marjai.

Havasi, pianistul cu 11 discuri de platină, este un compozitor dedicat și un showman de excepție. În ultimii ani, concertele sale au fost urmărite de peste 200 de milioane de oameni la posturi de televiziune din lumea întreagă. Prin talentul și ideile sale creative, pianistul a construit un stil muzical complet nou, care aduce omagiu muzicii clasice, diversității world music, dar și genului rock, reușind astfel să aducă publicul larg înapoi în sălile de concert. Absolvent al Academiei de Muzică Franz Liszt, el este mereu în căutarea unor instrumente clasice adaptabile epocii moderne, care să impresioneze și să distreze în egală măsură.

Havasi a concertat la București în 2011, 2012, 2014 și 2016, toate show-urile sale bucurându-se de un public entuziast. Havasi va reveni la București pe 18 noiembrie 2017, în cadrul acestui spectacol urmând a prezenta audienței noi compoziții. Evenimentul va avea loc la Sala Palatului.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte sâmbătă, 18 noiembrie 2017

HAVASI

Loc
Sala Palatului
Comentarii

Concerte & turnee

Programul și regulile de acces la Unforgettable Festival

Publicat

pe

Harta Unforgettable Festival 2024
Harta Unforgettable Festival 2024 │ FOTO: UNITED MEDIA

Prima ediție Unforgettable Festival se va desfășura la Romexpo între 13 și 15 septembrie 2024. Cu artiști de renume mondial, o producție impresionantă și o varietate de genuri muzicale, festivalul promite să fie o experiență de excepție pentru iubitorii de muzică.

Vineri, 13 septembrie

  • 16:00 – Deschiderea porților
  • 17:15 – The Blessed Voices featuring Laura Bretan, Elena Moșuc, și Montserrat Marti Caballé
  • 18:00 – Celebrating Zamfir: Gheorghe Zamfir, Rodica Anghelescu, Trei Tenori Ieșeni, Daniela Ghiță, Cezar Cazanoi, Sorin Francu și Claudia Iordache
  • 19:45 – Al Bano & Romina Power: O seară plină de romanticism și pasiune italiană
  • 22:00 – Havasi: O experiență muzicală impresionantă cu performanțele sale pianistice
  • 23:00 – After Party

Sâmbătă, 14 septembrie

  • 16:00 – Deschiderea porților
  • 18:30 – Julien Dassin, Chiara di Bari și Daniel Lavoie: Un trio de neuitat
  • 21:00 – Lara Fabian: O voce inconfundabilă care va încânta audiența
  • 22:00 – Garou: Îndrăgit pentru timbrul său unic, va cânta melodiile sale celebre
  • 23:00 – After Party

Duminică, 15 septembrie

  • 16:00 – Deschiderea porților
  • 18:30 – Theo Rose: Un spectacol vibrant de muzică și carismă
  • 19:30 – Gipsy Kings: Ritmuri electrizante de flamenco și rumba
  • 21:15 – Jessie J: Va încheia festivalul cu o performanță plină de energie și hituri cunoscute
  • 23:00 – After Party

În cazul eventualelor precipitații, accesul cu umbrele NU va fi permis, organizatorii recomandând spectatorilor să vină cu pelerine de ploaie.

Accesul la Unforgettable Festival

Accesul la festival se face doar pe la Romexpo Poarta B, cu acces din Bd. Expoziției. Parcarea este limitată, fiind recomandată utilizarea mijloacelor de transport în comun.

Porțile festivalului se deschid zilnic la ora 16:00 și se închid la ora 24:00.

Pe lângă actul de identitate și biletul valid, participanții trebuie să poarte doar obiecte esențiale într-o geantă de dimensiuni mici.  Introducerea în incinta festivalului a substanțelor ilegale, armelor, materialelor inflamabile și obiectelor periculoase este strict interzisă.

Este interzisă introducerea în perimetrul festivalului a următoarelor obiecte: a) Substanțe interzise; b) Alcool; c) Mâncare sau băuturi externe; d) Spray-uri sau produse cosmetice inflamabile; e) Rucsacuri sau genți mai mari de 30 cm x 20 cm x 15 cm; f) Biberoane; g) Artificii sau orice fel de articole pirotehnice; h) Lasere; i) Animale; j) Obiecte care ar putea răni alți participanți; k) Bannere susținute de bețe sau structuri metalice/lemn; l) Cuțite, arme, obiecte contondente; m) Sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorante); n) Materiale inflamabile sau explozive; o) Umbrele (pelerinele de ploaie sunt recomandate).

Totodată, nu este permis accesul cu instrumente muzicale, materiale publicitare, conținut politic, drone sau sisteme audio.

Metoda de plată: Unforgettable Card

Toate plățile în cadrul festivalului se vor face exclusiv prin Unforgettable Card. Acesta poate fi obținut și încărcat la punctele de Credit Point din incintă, fie cu numerar, fie cu card bancar. Participanții își pot recupera soldul rămas pe card până la data de 15 septembrie 2024, direct de la punctele de Credit Point. Deținătorii de bilete de o zi pot solicita rambursarea doar în ziua evenimentului.

Citește în continuare