După hituri precum "În oglindă" (feat Robert Toma), "Arme" (feat What's Up), "Fără aer" (feat Adda), Amna revine în atenția publicului cu o nouă piesă cu versuri în limba română, "Viața e o aventură", prin care suntem îndemnați să gândim pozitiv chiar și atunci când lucrurile nu merg exact așa cum ne dorim.
"Piesa aceasta înseamnă foarte mult pentru mine. Îmi doream de mult să aduc în atenția oamenilor, o piesă cu un mesaj pozitiv. Cred că alergam tot timpul după ce nu putem avea și niciodată nu știm când trebuie să ne oprim, când, de fapt, bucuriile vieții stau în lucrurile foarte simple. Mi-am dorit să aduc măcar un gram de optimism în sufletele oamenilor cu această piesă, cu mesajul ei, cu starea videoclipului. Sper să rămâneți cu un zâmbet larg pe chipuri după ascultarea piesei, iar dacă asta se va întâmplă, înseamnă că 'muzica și-a îndeplinit misiunea'", declară Amna.
Single-ul "Viața e o aventură" este produs în studioul DeMoga Music și a fost compus de Robert Toma, Marius Moga, Mădălin Roșioru, iar videoclipul este regizat de Bogdan Daragiu și a fost filmat pe litoralul bulgăresc al Mării Negre.
Amna a ajuns cunoscută odată cu lansarea piesei ”Tell me why”, apreciate în special în Polonia și Spania. Artista are și un album lansat în Japonia, care a ajuns pe primul loc în topul vanzarilor.
Tehnologie
Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației
Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.
"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.
Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.
Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?
Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.
Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.
Despre Cat Music și TRU [The Real You]
Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.
TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.