”Am scris piesa ”Te-aș Iubi” acum doi ani, în câteva minute, când m-am simțit foarte inspirată. Am ascultat instrumentalul și pur și simplu am scris. Este o piesă sensibilă, dar și foarte senzuală”, precizează ADDA.
Muzica este semnată de Eduard Feraru, ADDA, Șerban Cazan, Lucian Nagy și Florin Boka. Textul este compus de ADDA, iar partea instrumentală de chitare îi aparține lui Roland Kiss.
Videoclipul a fost filmat într-o noapte, în două locuri diferite: într-un studio și într-un penthouse, la etajul 11. Regia este semnată de TrandaFilm, iar conceptul filmării a fost gândit de TrandaFilm, Adda și Flavius Simion.
Producția piesei reprezintă o colaborare Baladda Records, Global Records și HaHaHa Production.
Cele mai apreciate melodii din repertoriul ADDEi sunt ”Lupii”, cu aproape 28 de milioane de vizualizări pe You Tube, ”De dorul tău”, ”Iți arăt că pot”, ”Nu plânge, Ana”, ”Se vede pe fața ei”, dar și ”Marea mea” - piesă pe care artista a compus-o și a filmat-o în 12 ore, iar fanii săi i-au fost alături live, pe Facebook. Canalul de YouTube al artistei are peste 200 milioane de vizualizări.
Tehnologie
Cântăreți și creatori de conținut au participat la "Shorts - Unfiltered", un eveniment dedicat networking-ului, muzicii și inovației
Pe 14 octombrie 2024, Cat Music, YouTube și TRU [The Real You] au organizat "Shorts - Unfiltered", un eveniment ce a reunit peste 200 de influenceri, artiști și specialiști din domeniul marketingului online. Găsești în articol mai multe detalii despre acest demers.
"Shorts - Unfiltered" a fost marcat de prezentări captivante și discuții despre cele mai recente tendințe din industrie. YouTube a anunțat extinderea funcționalității Shorts, permițând utilizatorilor să creeze conținut de până la 3 minute, o schimbare ce promite să transforme dinamica platformei, iar participanții au avut ocazia să exploreze noi proiecte și să interacționeze cu nume de referință din muzică și creatori de conținut digital.
Evenimentul nu doar că a celebrat creativitatea creatorilor de conținut din România și a inovației în mediul digital, dar a și consolidat legăturile dintre artiști și branduri, promovând un spațiu de inspirație și descoperire a talentelor emergente și deschizând noi orizonturi pentru colaborări viitoare între creatori de conținut și branduri.
Ce vedete au participat la "Shorts - Unfilteres"?
Printre momentele deosebite s-au numărat și live show-urile susținute de artiști precum Cabron, Mark Stam și Tostogan'S, iar invitații s-au prezentat în ținute "Black & Red with a twist", accentuând atmosfera creativă a serii.
Printre participanți s-au numărat Azaleea Necula, Alex Cozma, Bianca Purcărea, Gabriela Bitiușca, Cristina Militaru, Cezara Cristescu, Marius Elisei, Alexandra Ungureanu, Jorge, Amna, Edward Maya, Adda, Catalin Rizea, JO, George Hora, Kamelia, Emy Alupei, Cleopatra Stratan, Edward Sanda și mulți alții, fiecare aducând o notă de diversitate și originalitate.
Despre Cat Music și TRU [The Real You]
Cat Music, una dintre cele mai de succes case de discuri din România, continuă să sprijine artiști talentați. Are un canal de YouTube cu peste 7,8 miliarde de vizualizări și 7,6 milioane de abonați, consolidându-și astfel statutul de lider în industria muzicală din România.
TRU [The Real You] este o divizie de influencer marketing sub egida Cat Music, care reunește cei mai fresh artiști și creatori de conținut din România. TRU acoperă diverse domenii de interes: modă & lifestyle, divertisment, gaming, muzică, gătit și educație. Din portofoliul TRU fac parte și influenceri precum Azaleea Necula, Marius Elisei, Bianca Purcărea, 3 Chestii, Cristina Militaru, Bianca Badea și mulți alții.