Piesa ”I'm Coming Home” are un sound deep house, în stilul deja tipic Vanotek. Vocile principale au fost înregistrate de The Code și Georgian, artiști talentati de la care publicul din România va auzi în curând piese noi.
“I’m Coming Home’ a fost compusă de Anastasia Sandu împreună cu Vanotek, Catana Ionuț, Alex Cotoi, Sorin Seniuc și Adriana Rusu, mixul și masterul fiind semnate de Sergiu Musteață. Filmarile videoclipului au avut loc în Romania, în regia lui Michael Mircea.
Vanotek a început să compună muzică de la vârsta de 17 ani, având colaborări de succes cu artiști precum Havana, Dan Balan, Sasha Lopez, Antonia, Dj Sava și multi alții.
Ultima piesă produsă de Vanotek împreună cu Sorin Seniuc, „Vita Bella„, pentru proiectul Havana, face mari senzații online, având cumulate deja peste 5 milioane de vizualizari. “Vita Bella” se poate auzi pe posturile de radio din România, dar și din afara țării, fiind licențiată în Franța, Belgia, Luxemburg, Olanda, Rusia, Grecia, Bulgaria.
Anul acesta, Vanotek a lansat alături de Yanka, fostă concurentă la Vocea României, piesele “Jungle” și “My Heart is Gone”, ambele îndrăgite de publicul din România.