Urmărește-ne în Social Media

Usher - No Limit ft. Young Thug

Usher a lansat videoclipul noului single ”No Limit”. Piesa este înregistrată împreună cu Young Thug, un rapper american din Atlanta.

După clipul ”Chains”, lansat în februarie, Usher revine cu piesa ”No Limit”, înregistrată împreună cu Young Thug. Melodia a fost compusă de cei doi în colaborare cu Keith Thomas, Brandon “B.A.M.” Hodge, Christopher Perry, Timothy Thomas și Theron Thomas. Videoclipul a avut premiera pe Tidal, platforma muzicală a lui Jay Z.

Piesa ”No Limit” se va regăsi pe albumul ”Flawed”, așteptat pe piață anul acesta. Inițial, discul fusese programat pentru lansare în 2014, dar apariția sa a fost amânată. Un posibil motiv al acestei reprogramări ar putea fi un important eveniment ce s-a petrecut în viața sa personală. În 2015, Usher s-a căsătorit în secret cu Grace Miguel, iubita și managerul său.

Titlul ales pentru următorul său disc are o semnificație aparte, Usher explicând recent ce anume l-a determinat să-și denumească astfel LP-ul.

“Găsesc inspirația în fiecare cuvânt care îmi spune ceva. Ce înseamnă ”Flawed”? E ceva ce nu e perfect. Este o viitoare relicvă, care se dezvoltă și capătă textură. Tocmai aceste lucruri, acele întâmplări tumultoase din viață, te definesc pe tine ca individ și pe noi ca oameni în țara în care trăim”, a explicat Usher într-un interviu acordat publicației americane Billboard.

Lansat în 2012, albumul anterior al artistului - "Looking 4 Myself" - a debutat pe primul loc în topul Billboard 200, devenind cel de-al patrulea Number One în Statele Unite. Discul, ce a inclus hituri precum "Climax" și "Scream", a urcat, de asemenea, pe primul loc în topurile din Australia și UK.

Comentarii