Urmărește-ne în Social Media

The Weeknd - Is There Someone Else?

The Weeknd aniversează un an de la debutul albumului "Dawn FM" şi ne oferă un videoclip pentru piesa "Is there Someone Else?". Acesta este un single de pe albumul din 2022, iar clipul are ceva din atmosfera anilor '80 şi a video-urilor lascive de atunci.

Videoclipul "Is There Someone Else?" se poate rezuma într-un singur cuvânt, "voyeurism". Protagonistul apare din postura de om care spionează o muză feminină, mai ceva decât stalkerul din serialul "YOU". De fapt The Weeknd apare în dublu rol, cel al iubitului care primeşte un dans lasciv, dar şi al intrusului, care spionează fără ca victima să ştie. Complicitatea se dezvăluie când fata îi face cu mâna celui din spatele telescopului.

Rapperul canadian se joacă cu vocea şi cu mixajele pe final de track, adoptând chiar şi filtrul chipmunk. Videoclipul devine dramatic spre final, întunecat şi misterios şi privitorul devine privitul în cele din urmă. Acest clip este regizat de către Cliqua, duo-ul din spatele vizualului pentru cele 3 single-uri de pe "Dawn FM".

Acest single marchează împlinirea unui an de la lansarea albumului "Dawn FM", al cincilea din discografia lui The Weeknd. El a debutat pe 7 ianuarie 2022 şi a venit ca succesor pentru "After Hours" din 2020, care ne-a dat excelentul single "Blinding Lights".

De pe "Dawn FM" s-au remarcat single-urile "Take My Breath", "Sacrifice", "Out of Time" şi "Less Than Zero". Imediat după ce a sosit acel LP, The Weeknd a făcut teasing, întrebându-şi publicul dacă ştie că are parte de o nouă trilogie. Fanii au început deja să propună teoria că se lucrează la un album numit "After Life". Recent artistul canadian a lansat o piesă special creată pentru coloana sonoră a filmului "Avatar: the Way of Water". Piesa "Nothing Is Lost (You Give Me Strength)" e deja pe lista scurtă pentru Premiile Oscar.

Recent am aflat şi că "Blinding Lights" a devenit cea mai ascultată piesa de pe Spotify din toate timpurile. Pe albumul din 2022 am avut nişte oaspeţi de seamă, cu Jim Carrey fiind vocea care leagă piesele, iar colaborări au fost cu Tyler, the Creator şi Lil Wayne, dar şi Quincy Jones. De producţie s-au ocupat Max Martin, Matt Cohn, OPN şi Oscar Holter.

Comentarii

Albume noi

The Weeknd amână lansarea noului album "Hurry Up Tomorrow" din cauza incendiilor din Los Angeles

Unul dintre cele mai așteptate albume ale începutului de an 2025, "Hurry Up Tomorrow", ultimul lansat sub pseudonimul *The Weeknd*, va fi amânat din respect pentru victimele incendiilor devastatoare din Los Angeles.

Publicat

pe

Videoclip The Weeknd Dancing In the Flames
Videoclip The Weeknd Dancing In the Flames │ FOTO: The Weeknd

Abel Tesfaye, cunoscut ca The Weeknd, a anunțat că lansarea celui de-al șaselea său album, inițial programată pentru 24 ianuarie, va fi reprogramată pentru 31 ianuarie. De asemenea, artistul a anulat concertul unic de la Rose Bowl din California, planificat pentru 25 ianuarie.

"Din respect și solidaritate cu locuitorii din comitatul Los Angeles, am decis să anulez concertul de la Rose Bowl și să amân lansarea albumului", a declarat artistul pe rețelele de socializare. "Acest oraș a fost mereu o sursă profundă de inspirație pentru mine, iar gândurile mele sunt alături de toți cei afectați în această perioadă dificilă."

Albumul este ultima parte din trilogia lui The Weeknd, care include albumele "After Hours" (2020) și "Dawn FM" (2022). Într-un interviu anterior, Tesfaye a dezvăluit că acest album va fi probabil ultimul lansat sub numele The Weeknd:

"Ca The Weeknd, am spus tot ce aveam de spus. Voi continua să fac muzică, poate ca Abel, poate ca *The Weeknd*, dar intenționez să las acest alter ego în urmă și să mă reinventez."

Albumul include colaborări cu artiști de renume precum Playboi Carti, Anitta, Max Martin și Pharrell Williams. Primele single-uri, precum "São Paulo" (cu Anitta), "Timeless" (cu Playboi Carti) și piesa principală "Dancing In The Flames", au fost deja lansate și au stârnit entuziasmul fanilor.

Pe lângă album, în luna mai 2025 va debuta un film cu același titlu, regizat de Trey Edward Shults. Filmul îi va avea în distribuție pe Jenna Ortega, Barry Keoghan și Tesfaye însuși.

Artistul și-a exprimat dorința de a sprijini comunitățile afectate de incendii, subliniind că acum se concentrează pe susținerea eforturilor de recuperare. Prin XO Humanitarian Fund, Tesfaye a donat anterior 4,5 milioane de dolari pentru ajutorarea populației din Gaza, demonstrând angajamentul său față de cauze umanitare.

"Hurry Up Tomorrow" reprezintă nu doar încheierea unei ere muzicale, ci și începutul unei noi etape pentru unul dintre cei mai influenți artiști ai generației sale.

Citește în continuare

Albume noi

Ce artiști lansează albume în 2025 - Vezi calendarul

Albume mult așteptate, de la artiști precum Lana Del Rey, The Weeknd, Ozzy Osbourne și Florence and The Machine, sunt programate să apară în 2025. Consultă calendarul lansărilor și află ce artiști pregătesc materiale noi pentru anul acesta, precum și datele la care sunt anunțate să intre în vânzare.

Publicat

pe

Lana del Rey / Ozzy Osbourne / Florence and The Machine / The Weeknd
Lana del Rey / Ozzy Osbourne / Florence and The Machine / The Weeknd │ FOTO: Colaj de capturi YouTube

Fie că vorbim despre pop sau despre alternativ, folk, rap, electro, rock, metal sau EDM, calendarul lansărilor este plin și anul acesta. În luna ianuarie ne vom bucura de albume noi de la Franz Ferdinand, Ringo Starr, Joe Satriani și The Weeknd, la fel de aglomerată urmând să fie și luna februarie, în care sunt anunțate albume de la Dream Theater, Lacuna Coil și Neil Young. Te invit să consulți calendarul lansărilor de albume și EP-uri pentru 2025. Acesta va fi actualizat pe măsură ce noi materiale vor fi anunțate.

Ianuarie 2025

10 ianuarie:

  • Franz Ferdinand – "The Human Fear"
  • Ringo Starr – "Look Up"
  • Tremonti – "The End Will Show Us How"

17 ianuarie:

  • Mac Miller – "Balloonerism"
  • Rebecca Black – "Salvation"
  • Son Lux – "Risk of Make Believe" EP
  • Steve Hackett (din Genesis) – "Live Magic At Trading Boundaries"

24 ianuarie:

  • Bumblefoot – "Bumblefoot …Returns!"
  • Eric Clapton – "Meanwhile"
  • FKA twigs – "Eusexua"
  • Iggy Pop – "Live at Montreux Jazz Festival 2023"
  • Mogwai – "The Bad Fire"
  • Thin Lizzy – "Acoustic Sessions"
  • The Verve – "This Is Music: The Singles (20th Anniversary Edition)"
  • The Weeknd – "Hurry Up Tomorrow"

31 ianuarie:

  • Joe Satriani, Eric Johnson, and Steve Vai – "G3 Reunion Live"
  • Tyga – "NSFW"

Februarie 2025

7 februarie:

  • Dream Theater – "Parasomnia"
  • George Porter Jr. & Runnin’ Pardners – "Porter’s Pocket"
  • Jinjer – "Duél"
  • John Coltrane – "A Love Supreme: 60th Anniversary Edition"
  • Olly Alexander (din Years & Years) – "Polari"
  • Winona Oak – "Salt" EP

14 februarie:

  • Lacuna Coil – "Sleepless Empire"
  • Neil Young – "Oceanside Countryside"

28 februarie:

  • Aloe Blacc – "Stand Together"
  • Architects – "The Sky, The Earth & All Between"
  • Banks – "Off With Her Head"
  • Bon Jovi – "Slippery When Wet (Deluxe Edition)"

Martie 2025

7 martie:

  • Alter Bridge – "One Day Remains (20th Anniversary Edition)"
  • The Cat Empire – "Bird In Paradise"
  • John Mayall – "Second Generation" Box Set

14 martie:

  • Florence + The Machine – "Symphony of Lungs" (BBC Proms at the Royal Albert Hall) (Physical Release)
  • Ozzy Osbourne – "See You on the Other Side V2.0"

21 martie:

  • James Arthur – "Pisces"
  • Lordi – "Deadition"

28 martie:

  • Arch Enemy – "Blood Dynasty"
  • Genesis – "The Lamb Lies Down On Broadway" (50th Anniversary Super Deluxe Edition)

Aprilie 2025

4 aprilie:

  • Yann Tiersen – "Rathlin from a Distance | The Liquid Hour"

Mai 2025

21 mai

  • Lana Del Rey – "The Right Person Will Stay"
Citește în continuare

Concerte & turnee

The Weeknd vine în România? Ar putea fi headliner la Beach Please

Dacă era doar o singură sursă, aş fi zis... "OK, e doar un zvon", dar aşa pare totul cât se poate de credibil. Sunt şanse ca The Weekend să vină în România în 2025, pentru un concert, iar festivalul preferat pentru aceasta sosirea ar fi Beach Please. Aflaţi detalii mai jos.

Publicat

pe

The Weeknd @Super Bowl 2021
The Weeknd @Super Bowl 2021 │ FOTO: Captură YouTube

În primul rând, urmărind pagina de Instagram a festivalului Beach Please, am remarcat o postare despre ce rezervă anul 2025 pentru cariera lui The Weeknd. E vorba despre un nou turneu, album şi film. Evident, m-am dus cu gândul unui anunţ că după Travis Scott, Selly îl va aduce în România şi pe The Weeknd. Întâmplarea face ca înainte cu doar câteva zile de aceasta postare să aud pe cineva vorbind într-un mall din Bucureşti despre asta.

Ştiu, nu e o sursă de încredere "am auzit pe cineva", dar două puştoaice discutau despre trapperiţa Iorga, cu care au vorbit la o petrecere şi care ar fi aflat că The Weeknd vine la Beach Please. Coincidenţă sau... sâmbure de adevăr? Trebuie spus şi că am tot urmărit contul de Instagram Beach Please şi nu îmi amintesc să mai fi postat despre "planurile de viitor" ale altui artist internaţional. Deci de aici apare indiciul...

M-am uitat pe site-ul lui The Weekend şi am văzut doar un singur concert confirmat pentru 2025, cel din Pasadena, California, "One Night Only at Rose Bowl".

The Weeknd îşi va lansa următorul album, "Hurry Up Tomorrow" pe 24 ianuarie 2025. Este capitolul final din trilogia care a început cu "After Hours" în 2020 şi a continuat cu "Dawn FM" în 2022. Pe lângă aceste planuri, Abel Tesfaye (numele real al rapperului canadian) va juca într-un thriller psihologic, intitulat "Hurry up Dreaming", care se lansează pe 16 mai 2025. În pelicula mai apar şi Jenna Ortega şi Barry Keoghan.

Festivalul Beach Please 2025 are loc între 9 şi 13 iulie 2025, la Costineşti. Primul artist confirmat până acum este Aerozen. A crescut şi bugetul evenimentului, la 10 milioane de euro, cu 30% mai mult decât ediţia precedentă.

La ediția din 2024, festivalul a găzduit artiști precum Travis Scott, YEAT, Anitta, 6IX9INE, NLE CHOPPA și Lil Pump, alături de cântăreți români, ceea ce indică faptul că ediția din 2025 ar putea aduce nume la fel de mari pe scenă.

Citește în continuare