Formația recunoscută pentru stilul muzical format prin îmbinarea genurilor rock, folk și teme tradiționale celtice și irlandeze a revenit anul acesta cu un nou material de studio. După 10 ani de pauză, The Corrs a lansat pe 27 noiembrie albumul ”White Light”, cel de-al 6-lea disc din cariera trupei.
Prima piesă dezvăluită de pe noul album se numește „Bring on the Night” și a avut premiera la BBC Radio 2, în cadrul emisiunii lui Ken Bruce. Recent a fost lansat și videoclipul acestui single, ce pare a prezenta o exorcizare a demonilor trecutului printr-o coregrafie inedită.
Noul album ”White Light” va fi promovat în cadrul unui turneu. Datele primelor concerte anunțate pot fi consultate mai jos.
- 19 ianuarie 2016 – Birmingham, Genting Arena
- 20 ianuarie 2016 – Cardiff, Motorpoint Arena
- 22 ianuarie 2016 – Liverpool, Echo Arena
- 23 ianuarie 2016 – London, The O2
- 24 ianuarie 2016 – Manchester, Manchester Arena
- 26 ianuarie 2016 – Glasgow, Hydro Arena
- 28 ianuarie 2016 – Dublin, 3 Arena
- 29 ianuarie 2016 – Belfast, The SSE Arena
The Corrs este formată din frații Andrea, Sharon, Caroline și Jim Corr. Trupa a lansat albumul de debut, ”Forgiven, Not Forgotten”, în 1995, obținând recunoașterea la nivel internațional odată cu apariția celui de-al 2-lea disc, ”Talk on Corners” (1997). Următorul album, ”In Blue” (2000), cu un sound orientat mai mult spre pop, le-a consolidat intrarea în zona muzicii comerciale, materialul plasându-se pe prima poziție în topurile din UK, Irlanda, Australia, Germania, Elveția și Austria. Pe acest disc se regăsesc hiturile „Breathless” și ”Irresistible”.
În 2004 a fost lansat albumul ”Borrowed Heaven”, extrem de apreciat în țara de origine, Irlanda. Cel de-al 5-lea material, ”Home” (2005), a inclus coveruri după piese irlandeze tradiționale.
Până în prezent, The Corrs a vândut peste 40 de milioane de albume la nivel internațional, discul ”Talk on Corners” fiind certificat cu platină de 9 ori.