Urmărește-ne în Social Media

The Chainsmokers - Beach House

La doar câteva zile după lansarea ultimului single şi clip, The Chainsmokers ne surprinde cu materialul "Beach House". Este o piesă EDM melancolică, cu iz de vară şi de concert live, care primeşte un videoclip cu peisaje superbe. Vă invităm să îl urmăriţi în cadrul articolului.

Între cadre cu solistul Andrew de la The Chainsmokers şi fete filmate în slow motion făcând yoga sau traversând strada, "Beach House" este o scrisoare de dragoste pentru natura umană. Fetele se unduiesc cu mişcări de yoga, sunt surprinse vorbind la telefon sau privind în zare. Toate alternate cu figuri masculine făcând sporturi extreme sau cascadorii.

Dacă veţi asculta cu atenţie versurile, vă veţi da seama că această piesă este o scrisoare de dragoste pentru o persoană specială. Explozia de artificii dinspre finalul clipului este însoţită de o explozie sonică, cu un sintetizator perfect suprapus peste vocea solistului. În mod inedit, băieţii de la The Chainsmokers au declarat că inspiraţia pentru piesă vine de la faptul că au ascultat mult formaţia Beach House.

Beach House este un duo legendar dream pop din Baltimore, care a lansat un album nou intitulat "7" cu câteva luni în urmă.

Prin noul single, The Chainsmokers a dorit să revină la sound-ul original de pop-EDM visător, după câteva experimente dubstep. Am resimţit influenţele acelui gen de muzică electronică puternic pe "Save Yourself" şi "Siren", ambele colaborări, cu NGHTMRE şi respectiv Siren.

Nu e primul tribut integrat în muzica The Chainsmokers, pentru că muzicienii au citat Blink-182 ca inspiraţie şi le-au amintit chiar numele în versuri. În special piesa "I Miss You" a fost amintită şi remixată în seturile live ale artiştilor americani.

În ultimele săptămâni, duoul The Chainsmokers a pornit un proiect complet nou, prin lansarea lui Kick the Habit Productions. Această casă de producţie se va ocupa de filme, proiecte TV şi proiecte digitale. Dan Marcus, fost agent media la UTA a fost numit Chief Operating Officer şi preşedinte. Adam Alpert, managerul The Chainsmokers este CEO.

The Chainsmokers ne-a vizitat pentru prima oară în acest an, în cadrul festivalului UNTOLD 2018, care a lansat recent un aftermovie.

Comentarii