”Give Yourself A Try” este scrisă la persoana întâi, Matthew Healy mărturisind că mereu vorbește despre el, indiferent ce idee generală ar transmite piesa.
”Nu am o viziune foarte documentată asupra lumii. Vorbesc mereu despre mine, iar oamenii îmi spun că se regăsesc într-o anumită măsură în ceea ce spun. Dacă faci asta suficient de bine, îi atingi și pe alții. Asta vor oamenii. Asta vreau și eu. Spune-mi naibii adevărul. Dacă ai de gând să te implici și să-ți pese atât de mult de toate campaniile pretențioase de acum, atunci hai să o facem. Hai să facem un schimb onest de experiențe, iar eu, în calitate de fan, nu te voi judeca și îți voi oferi adevărul. Asta face ca arta să fie relevantă, și pentru asta sunt aici, de asta sunt interesat”, a declarat solistul The 1975 pentru diymag.com.
”Give Yourself A Try” va fi inclusă pe noul album al formației ”A Brief Enquiry Into Online Relationships”, despre care nu se cunosc încă foarte multe detalii. Discul va fi lansat, cel mai probabil, anul acesta.
The 1975 a apărut peste noapte pe internet, captivând de la criticii Pitchfork Magazine până la realizatorii BBC Radio 1. Sound-ul trupei este „în afara tiparelor”, sau cum ar spune britanicii într-o nuanță de jargon – „dope”. Deși există influențe ale muzicii anilor ’80, stilul trupei The 1975 este gândit „în afara cutiei”, chiar dacă inițial piesele au fost înregistrate într-o cameră de apartament. Primele single-uri promovate au fost „The City” și „Sex„. Ambele s-au auzit la BBC Radio 1, popularitatea formației începând să crească spre sfârșitul anului 2013. Pitchfork Magazine i-a comparat cu duo-ul electro-rock The Big Pink, solistul Matthew Healy citându-i pe de altă parte pe lista influențelor pe Talking Heads, Prince, My Bloody Valentine, Michael Jackson, Peter Gabriel, Brian Eno, D’angelo și Sigur Ros.
The 1975 a concertat pentru prima oară în România în 2014, în cadrul festivalului Summer Well. (Vezi aici poze de la concert). Formația ar fi trebuit să revină în 2016 la București, în cadrul aceluiași festival.