După albumul aniversar lansat în 2015, formația Texas revine anul acesta cu un nou LP cu piese originale. “Jump On Board” este cel de-al 9-lea disc de studio al trupei scoțiene și a fost lansat pe 21 aprilie. Discul conține 10 piese noi, ultimul single extras, "Tell That Girl", fiind promovat prin intermediul unui videoclip.
Tracklist “Jump On Board” - Texas:
- Let’s Work It Out
- Can’t Control
- For Everything
- It Was Up to You
- Tell That Girl
- Sending a Message
- Great Romances
- Won’t Let You Down
- Midnight
- Round the World
Texas a revenit în 2013 cu un album compus integral din piese noi, după o pauză discografică de 8 ani. Apariția discului ”The Conversation” a întârziat atât de mult și din cauza problemelor de sănătate ale chitaristului Ally McErlaine, care a fost operat pe creier. Trupa nu a vrut să înregistreze fără el, astfel că a așteptat ca acesta să se recupereze. Ca sound, discul ”The Conversation” a reprezentat o întoarcere la ritmurile de la începutul formației.
Texas este o formație de rock ce a luat naștere în Glasgow, Scoția, în 1986, numele provenind de la filmul lui Wim Wenders, "Paris, Texas". Grupul a debutat cu albumul "Southside" în 1989 și a cunoscut succesul la nivel internațional încă de la primul single "I Don't Want a Lover", pe care l-am ascultat și noi la BESTFEST 2013. Formația se menține în topuri de peste 25 de ani, având peste 20 de milioane de albume vândute în întreaga lume.