După "Inadaptat" și "Atât de trist", Taxi și Delia își unesc din vocile pentru o nouă partitură muzicală. Compusă de Dan Teodorescu, "Inima Mea de 16 Ani" ne transpune în adolescență, o perioadă plină de naivitate în care "Inima mea de 16 ani / Crede orice îi spune oricine".
Cu toate acestea, versurile melodiei fac trimitere și la candoarea tinereții, dar și la o doză de libertate pe care o simțeam când "ne aruncam cu capul înainte".
Inovativă, cameleonică și mereu cu un pas în fața trendurilor, Delia are una din cele mai spectaculoase cariere din industria muzicală românească. Una din cele mai emblematice artiste ale genului pop și un songwriter cu numeroase hituri compuse de ea însăși, Delia este constant pe cele mai înalte poziții din topurile muzicale prin zeci de hit-uri lansate în peste 20 de ani de activitate. Universul ei artistic este într-o continuă dezvoltare, iar acest lucru este cel mai vizibil în show-urile ei sold-out de la Sala Palatului, "Acadelia", "Psihedelia", "Deliria", prin care mereu surprinde cu cele mai creative idei.
Cu peste 20 de ani de activitate muzicală, trupa Taxi a surprins mereu publicul cu mesaje sincere și inedite, cu videoclipuri emoționante, dar și savuroase, fie că e vorba despre viața socială și politică, fie că este vorba despre piese de dragoste.
Taxi are în portofoliu peste mii de concerte, o prezenţă la Eurovision, multe clipuri şi nenumărate hituri. Liniile melodice revigorante şi versurile imprevizibile, romantice și/sau ironice, transformă orice recital al trupei într-o experienţă memorabilă, de la care pleci cu fruntea descreţită şi cu refrenele pe buze.
Emisiuni radio-tv
A început X Factor 2025: află ce concurenți au venit în prima rundă de audiții
Cel mai nou sezon al emisiunii X Factor a debutat pe 26 ianuarie la Antena 1. Concurenți plini de talent și entuziasm au venit la audiții și au încercat să-i cucerească pe jurați. Te invităm să-i descoperi și tu.
Muzica înseamnă emoţie în formă pură și asta au simțit pe pielea lor telespectatorii, urmărind premiera celui mai nou sezon X Factor. Voci senzaţionale și povești incredibile de viaţă, inspiraţie pentru generaţii întregi, s-au auzit în prima seară a show-ul jurizat de către Delia, Marius Moga, Puya și Ştefan Bănică și prezentat de Adelina Chivu și Mihai Morar.
Concurenții din prima rundă de audiții X Factor
Alessia Anghel - 4 DA
Alessia Anghel are 14 ani și a venit la X Factor să aducă iubire și să cânte. Este elevă la Colegiul Național de Muzică "George Enescu", unde studiază saxofonul. Simte că este făcută pentru scenă și își dorește să se facă auzită. În audiții, tânăra a interpretat un mashup: "Cine iubește și lasă" și "2 Focuri" (Basska).
"Măi, n-am simțit-o venind. Nu m-am așteptat la asta. Ești foarte bună! Bună alegerea! Te ador, ești fenomenală!", a spus Delia.
Marius Moga a apreciat felul în care a cântat tânăra concurentă, dându-i melodiei un suflu personal.
"Mă bucură când văd un om pe scenă care se bucură de ceea ce face. Ai fost fresh, ai fost misto, ai fost ce trebuie să fii pentru vârsta ta", a spus Ștefan.
Alessia Anghel a primit 4 DA și merge mai departe.
Diana Stănciuleasa - 4 DA
Diana are 15 ani, e din Pitești, îi place să fie pe scenă și să împărtășească dragostea pentru muzică. Tânăra studiază în fiecare zi, declarând că se sacrifică destul de mult pentru o carieră muzicală. Visează să ajungă o cântăreață de succes. Concurenta a interpretat piesa "Wuthering Heights".
"Cea mai mare păcăleală pe care mi-am luat vreodată la X Factor. Ce-a fost asta? 15 ani și cânți așa? La tine, muzica chiar e viața ta. Incredibil! Knock-out! Ai fost acest Leonard Doroftei!", a declarat șocat Ștefan Bănică.
Delia a fost în asentiment:
"A fost performance! A fost superb! Și ești foarte tânără pentru un astfel de performance. Asta ne șochează pe toți."
Concurenta merge mai departe în emisiune cu 4 DA.
Alexandra Tufănescu - 4 DA
Alexandra a fost o victimă a bullying-ului din cauza felului în care arată, acesta fiind și motivul pentru care nu a fost primită la alte preselecții muzicale. Bunica sa a fost alături de ea în perioadele dificile și a alinat-o cântându-i piese de la Dan Spătaru sau Margareta Pâslaru. Astfel, dragostea pentru muzică a crescut. Este studentă la Conservator și își dorește o carieră în acest domeniu. La X Factor, concurenta a cântat "Clopote albe, clopote negre".
"Ce voce frumoasă ai, felicitări! Ce voce frumoasă și puternică în același timp!", a spus Puya.
Delia a declarat:
"Ai o voce foarte sinceră. Eu sunt atentă la chestia asta Nu ai apelat la strategii sau accesorii. A fost superb!"
Dionis Șterban - 4 DA
Dionis are 21 de ani și este din Republica Moldova. Lucrează în construcții, iar muzica a învățat-o singur. Cântă la chitară pe stradă și se bucură de fiecare interacțiune cu publicul. Pe scena de la X Factor, Dionis a interpretat "Someone You Loved".
M-a impresionat! Mă gândesc că sunt oameni așa talentați ca tine care ar merita să fie în locul meu și eu poate iau lucrurile de-a gata. Tu meriți să fii aici cu noi!", a spus Puya.
Marius Moga a transmis:
"Am simțit ceva...viață grea în cântarea ta. E un suflet încercat. Ai o voce minunată! Dacă un artist nu trece prin niște momente grele, despre ce o sa cânte?"
Trupa Guantanamo - 4 DA
Numele trupei vine dintr-un documentar despre Cuba. Doi dintre membri sunt ospătari, unul este corporatist, iar celălalt este sunetist. La X Factor, Guantanamo a livrat o reinterpretare a piesei "Oficial îmi merge bine".
"A fost un show îndrăzneț! Daca v-ați propus să iesiți din tipar, v-a ieșit", a spus Moga.
Puya a adăugat:
"Era timpul să vedem niște rockeri răi".
Guantanamo merge mai departe cu 4 DA.
Andrei Singureanu - NU
Andrei are 32 de ani și lucrează în industria cinematografică. Concurentul l-a surprins pe Puya cu piesa "Viață bună". Juratul l-a oprit și a urcat pe scenă să îi arate cum ar fi trebuit să cânte.
"Nu avem cum să cântăm rap dacă nu avem ritm. Îți mulțumesc că îmi apreciezi muzica, dar rap-ul este pentru mine ca un soi de religie. Ceea ce am auzit acum, a fost pe lângă", a declarat Puya.
Teodora și Lavinia Florescu - 4 DA
Surorile sunt studente la Facultatea de Arhitectură, respectiv la Farmacie. Cu toate acestea, tinerele își doresc să profeseze în muzică. La X Factor, Teodora și Lavinia au cântat "Don't Worry, Be Happy".
"Ce au făcut ele aici a fost extrem de fresh", a spus Ștefan.
Marius Moga a apreciat unicitatea fiecărui timbru vocal în parte. În ciuda faptului că sunt surori, vocile lor sunt diferite și se completează perfect în acest duo.
Sebastian Moroșan - 4 DA
Sebastian are 36 de ani și este inginer constructor. Marea dragoste pe care i-o poartă muzicii l-a făcut să vină la X Factor. Concurentul a cântat la audiții piesa "Take Me Home, Country Roads".
"Eu am o slăbiciune pentru cei care sunt bași adevărați. Sunteți destul de rari cei care puteți lua niște note joase", a declarat Ștefan.
Și Delia a apreciat notele joase, jurata declarând că aștepta cu nerăbdare să le mai audă.
"Mie nu îmi place muzica country, dar îmi place vocea ta. Ai o voce specială", a mărturisit Puya.
Alina Radu - NU
Este originară din Brăila, dar locuiește în San Francisco, California. A lucrat opt ani de zile în domeniul hotelier. În prezent, a luat o pauză de la job pentru a veni la X Factor. Alina vrea să arate și mai mult că prin muzică poate să exprime ceea ce simte. "La Isla Bonita" a fost piesa interpretată de concurentă pe scena X Factor.
"Să nu te superi, mai atent am fost la mișcările tale decât la cântat. Cântatul a fost puțin pe lângă", a transmis Ștefan.
Andra Ciocîrlan - 4 DA
Tânăra concurentă s-a prezentat la audiții cu "Ileană, Ileană". Andra a declarat că este foarte fericită să se afle în sfârșit pe scena de la X Factor. Se uita tot timpul la emisiune alături de mama ei, iar acum a venit timpul ca ea să fie cea la care să se uite telespectatorii.
"Esențele tari chiar se țin în sticluțe mici", a spus Moga.
Ștefan a fost uimit de interpretarea concurentei:
"Nu m-am așteptat la finalul asta."
Victor Rohas Band - 4 DA
Victor Rohas Band este singura trupă din țară care cântă genul gypsy rumba. Membrii formației au declarat că nu Conservatorul i-a învățat muzica, ci practica și exercițiul împreună. "Habla Me" a fost piesa care le-a adus concurenților 4 DA.
"Ați sunat fantastic! A fost piele de găină tot momentul! Mi-ați făcut seara!", a spus Delia.
Puya i-a transmis vocalistului:
"Cunosc repertoriul Gypsy Kings, dar tu m-ai surprins. Îmi place foarte mult cum ai interpretat".
Răzvan Pripoaie - NU
Răzvan are 22 de ani, este programator, fost student la Cambridge. Pentru el, a fost o armonie între muzică și științele exacte. A început să cânte din copilărie. Muzica a fost un hobby, dar s-a transformat într-o adevărată pasiune, poate și o eventuală carieră. Concurentul a interpretat "Veta".
"Este o piesă ca o capcană. Pentru că pare ușor de abordat, dar are o anumită ritmicitate, un anumit balans", a declarat Ștefan Bănică.
Puya a spus:
"Pare o piesă cantată la o petrecere de karaoke."
Trupa 4Strofa - 4 DA
Trupa de fete 4Strofa a interpretat piesa "Sign of the Times".
"Mi-a plăcut tare mult! Cam așa se cântă pe voci. Bravo!", a spus Bănică.
Moga a transmis:
"Mi-a plăcut foarte mult cum v-ați armonizat. V-ați lansat într-o aventură <<catastrofală>>."
Radu Dolean - 4 DA
Radu are 46 de ani, este din Cluj și se ocupă de telecomunicații. A studiat muzica singur, pentru propria plăcere. Concurentul a impresionat cu "E lucevan le stelle".
"Eu cred că glumiți. Cred că ați glumit cu noi. Nu-mi revin. Dumneavoastră nu ați cântat niciodată în fața unui public?! Ați fost senzațional!", a spus Ștefan Bănică.
Puya a transmis:
"Îmi imaginam Italia, Napoli. Era absolut senzațional! Felicitări și pentru curaj!"
Emisiuni radio-tv
Ștefan Bănică despre primul concurent de la X Factor 2025: "Knock out! Ai fost acest Leonard Doroftei la X Factor!"
Noul sezon X Factor România promite să impresioneze atât publicul de acasă, cât și pe jurații Delia, Ștefan Banică, Marius Moga și Puya. Emisiunea debutează pe 26 ianuarie la Antena 1.
X Factor, talent show-ul fenomen care a lansat mulţi artişti pe piaţa muzicală din România, revine cu un nou sezon şi le aduce telespectatorilor magie, surprize şi emoţii mari de tot. Au simţit-o pe pielea lor şi juraţii Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, dar şi prezentatorii Adelina Chivu şi Mihai Morar, încă din primul episod al noului X Factor, difuzat duminică, 26 ianuarie, de la 20.00.
Concurenţi spectaculoşi s-au prezentat în faţa juraţilor încă din primul episod al emisiunii, deopotrivă emoţionaţi și dornici să convingă că au toate ingredientele unui superstar și pot face show la puterea X. Vârsta sau stilul muzical nu au fost un impediment, ci dimpotrivă.
Ștefan Bănică, impresionat de un concurent de la X Factor 2025:
"E cea mai mare păcăleală pe care mi-am luat-o vreodată la X Factor! Knock out! Ai fost acest Leonard Doroftei la X Factor!", a exclamat Ştefan Bănică, după prestaţia primului concurent al noului X Factor.
Ce l-a determinat pe juratul X Factor să facă o astfel de declaraţie şi cine este concurentul care a reuşit să îi "păcălească" pe juraţi, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera noului X Factor, duminica aceasta, la Antena 1.
Emisiuni radio-tv
Ce concurenți de la X Factor România 2025 l-au uimit pe Puya
Cu premiera stabilită pe 26 ianuarie, X Factor România 2025 promite să aducă în fața publicului concurenți cu voci și povești de viață dezarmante. Noul jurat al emisiunii, Puya, s-a declarat impresionat de tinerii artiști veniți la audiții, detaliind ce anume l-a șocat cel mai mult.
Un nou sezon al emisiunii de talente X Factor va debuta în curând la Antena 1. Show-ul se va difuza în fiecare duminică, de la ora 20. Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică sunt cei 4 jurați ai show-ului.
Puya: "La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte!"
Impresionat de tinerii concurenți veniți la audiții, Puya a declarat că nu se aștepta să vadă artiști cu tehnici vocale atât de bune la doar 15 - 16 ani, fiind uluit și de cei care profesează în alte domenii, dar continuă să lupte pentru visul lor.
"M-au surprins vocile lor, în primul rând. La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte! Nu aveam nici pe departe organizarea copiilor ăstia. Şi, în acelaşi timp, m-au impresionat poveştile lor. Pentru că unii erau la muncă, ba chiar unii plecaţi pe afară. Eu ştiu cât de greu îti e să te mobilizi când eşti artist şi când n-ai altă muncă. Dar să mai ai şi o slujbă, de la 7 la 18. Nu ştiu cum îşi mai găsesc energia oamenii ăstia.
Am fost uimit să găsesc atât de multe talente în toate domeniile, de la, ce ştiu eu, lucrător în fabrica de conserve, la barman sau electronist. Şi îmi dau seama că asta e totuşi o dramă, tu stai şi faci un lucru şi visezi altul!"
În același promo-interviu, Puya a punctat şi importanţa participării într-un asemenea talent show pentru cei aflaţi la începutul carierei lor.
Puya: "Televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj"
"Oamenilor ăstora li se oferă o şansă, li se oferă un public. Puţini înteleg că degeaba cânţi bine, până ajungi să ai un public, acolo 4-5 oameni care să fie în faţa ta, durează şi ani de zile. Aici, televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj. Ai fost la preselecţie, că ai trecut, că n-ai trecut, ai beneficiat de nişte oameni, ai ascultat câteva discuţii în culise, ai fost atent la ce spun juraţii în cele 3 minute pe scenă… dacă ştii să foloseşti chestiile alea, sunt mai bune decât toate podcasturile la care te uiţi tu, e o experienţă clară, palpabilă, cu lumea muzicală."
Noul sezon X Factor promite să aducă povești de viață autentice și inspirație pentru noile generații. Premiera are loc pe 26 ianuarie 2025, show-ul urmând să se difuzeze în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.