Tarja - O Come, O Come, Emmanuel
Pentru că tot au început ninsorile în zonele montane, Tarja Turunen ne propune un colind pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Este o reinterpretare magistrală şi magică a clasicului colind "O Come, O Come, Emmanuel", care primeşte un videoclip tipic nordic mai jos.
Fosta solistă Nightwish a pregătit un întreg album de muzică de Crăciun, cunoscut drept "From Spirits And Ghosts (Score For a Dark Christmas)". LP-ul debutează pe 17 noiembrie şi include 11 melodii clasice de Crăciun, regândite pentru vocea unică a artstei. Se vor simţi puternice influenţe gothice, pe care le-am găsit de altfel şi în "O Come, O Come, Emmanuel".
Tarja a lucrat cu o orchestră pentru reinterpretarea unor colinde precum "O Tannenbaum", "We Wish You a Merry Christmas" şi "Feliz Navidad". Pe lângă cele 11 melodii iernatice există şi un bonus track, o melodie nouă şi complet originală, cunoscută drept "Together". Revine la stilul clasic al artistei şi abordează o tematică mistică. Noul disc va sosi prin earMUSIC sub formă de digipack cu 1 CD, dar şi o versiune 1LP Gatefold de 180 de grame.
Va exista evident şi o variantă digitală oferită spre download şi streaming. Tracklistul pentru "From Spirits And Ghosts (Score For a Dark Christmas)" arată astfel:
01. O Come, O Come, Emmanuel
02. Together
03. We Three Kings
04. Deck The Halls
05. Pie Jesu
06. Amazing Grace
07. O Tannenbaum
08. Have Yourself A Merry Little Christmas
09. God Rest Ye
10. Feliz Navidad
11. What Child Is This
12. We Wish You A Merry Christmas
De producţie s-a ocupat Tarja, care a colaborat cu compozitorul Jim Dooley, câştigător de premiu Emmy pentru coloane sonore. A contribuit şi Tim Palmer, producător britanic care are la activ albume Pearl Jam, U2 sau David Bowie.
Tarja Turunen a cântat la Sala Palatului la începutul acestui an, apoi a participat la festivalul ARTmania de la Sibiu în iulie.