Urmărește-ne în Social Media

SZA - Doves In The Wind ft. Kendrick Lamar

Moda filmelor kung fu a revenit şi după ce Sia şi David Guetta s-au înfruntat în clipul "Flames" acum SZA şi Kendrick Lamar devin eroi de videoclip cu arte marţiale. Artiştii se bat ca în "Tigru şi Dragon" în noul clip al piesei "Doves In the Wind". Vă invităm să îl urmăriţi în cadrul acestui articol.

"Doves In the Wind" este o melodie despre relaţiile de scurtă durată şi clasica meritocraţie în relaţia dintre femeie şi bărbat. SZA porneşte la drum prin deşert pe un cal cu armură. Artista se înfruntă cu minionii lui Kendrick Lamar, pentru a ajunge la maestru. Rapperul o supune pe protagonistă la tot soiul de probe, curse cu capcane şi cascadorii pentru a o duce la următorul nivel de centură cu dani.

Versurile sunt oarecum în contrast cu peisajul şi povestea clipului. Kendrick Lamar ironizează bărbaţii afemeiaţi şi motivaţiile acestora, lăudând independenţa femeii. După secvenţa de luptă a lui SZA, aceasta preia controlul melodiei, pe un ritm lent de tobă şi bas. Ca în orice "film cu bătăi" replicile ambilor artişti sunt dublate intenţionat slab, pentru amuzamentul privitorilor.

Trebuie spus că mişcările lui Kendrick nu sunt chiar rele, semn că artistul chiar s-a pregătit fizic pentru acest videoclip. Bătălia sexelor devine o înfruntare în arte marţiale, iar câştigătorul este surprinzător la final.

"Doves In the Wind" este cel mai nou single extras de pe albumul "Ctrl" al artistei rap SZA. Regia acestui clip îi aparţine lui Nabil, care a combinat umorul cu coregrafiile precise şi efecte sonore amuzante. Regizorul a lucrat cu Frank Ocean şi Arctic Monkeys în trecut.

Cei doi artişti s-au reunit pe scenă la mijlocul acestei luni, când au cântat împreună în deschiderea Coachella, în primul weekend al festivalului. Au colaborat şi pe piesa "All the Stars" de pe coloana sonoră a filmului "Black Panther". Kendrick Lamar a câştigat un premiu Pulitzer în această lună, fiind primul artist rap cu această distincţie.

SZA, pe numele său real Solána Imani Rowe este o cântăreaţă şi compozitoare R&B din Saint Louis, Missouri. În vârstă de 27 de ani, artista debuta în 2012 prin lansare EP-ului "See.SZA.Run". Au mai urmat 2 EP-uri care i-au adus succesul mainstream, dar primul său album full a sosit de abia în 2017, "Ctrl", fiind apreciat de critici. A debutat pe locul 3 în US Billboard Top 200.

Comentarii

Industria muzicala

TOP 10 artiști, melodii și albume ale anului 2024 pe Spotify - LISTĂ

Sfârșitul lui 2024 se apropie cu rapiditatea, și, cu această ocazie, Spotify celebrează cei mai ascultați artiști, cele mai populare melodii și cele mai apreciate albume ale acestui an. Te invităm să-i descoperi pe primii 10 din aceste categorii.

Publicat

pe

Spotify Wrapped 2024
Spotify Wrapped 2024 │ FOTO: Spotify

Spotify și-a creat o tradiție ca la finalul oricărui an să prezinte "Spotify Wrapped", o retrospectivă artistică, atât la nivel individual, cât și la nivel național sau global. De exemplu, un utilizator Spotify poate vedea ce piesă a ascultat cel mai des în anul respectiv, care a fost artistul preferat sau cum a evoluat stilul muzical în fiecare lună a anului, în funcție de muzica ascultată.

Spotify Wrapped face un rezumat și la nivel global al celor mai în vogă artiști. Vedete pop precum Chappell Roan, Shaboozey și Sabrina Carpenter au ajuns în fruntea topurilor platformei de streaming. Demn de menționat este faptul că s-a observat o creștere în muzica artistelor de sex feminin, în special în topul albumelor, unde femeile dețin primele opt locuri din cele zece.

Taylor Swift rămâne în continuare unul dintre cei mai apreciați artiști din lume. Tânăra de 34 de ani și-a revendicat pentru al doilea an consecutiv titlul de artist de top la nivel global, adunând peste 26,6 miliarde de streamuri datorită lansării noului său album, "The Tortured Poets Department".

Top 10 cei mai ascultați artiști la nivel global

  1. Taylor Swift
  2. The Weeknd
  3. Bad Bunny
  4. Drake
  5. Billie Eilish
  6. Travis Scott
  7. Peso Pluma
  8. Kanye West
  9. Ariana Grande
  10. Feid

Top 10 cele mai ascultate cântece la nivel global

  1. "Espresso" - Sabrina Carpenter
  2. "Beautiful Things" - Benson Boone
  3. "BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
  4. "Gata Only" - FloyyMenor, Cris Mj
  5. "Lose Control" - Teddy Swims
  6. "End of Beginning" - Djo
  7. "Too Sweet" - Hozier
  8. "One Of The Girls (with JENNIE, Lily Rose Depp)" - The Weeknd
  9. "Cruel Summer" - Taylor Swift
  10. "Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga

Top 10 cele mai ascultate albume la nivel global

  1. "THE TORTURED POETS DEPARTMENT: THE ANTHOLOGY" - Taylor Swift
  2. "HIT ME HARD AND SOFT" - Billie Eilish
  3. "Short n’ Sweet" - Sabrina Carpenter
  4. "MAÑANA SERÁ BONITO" - Karol G
  5. "eternal sunshine" - Ariana Grande
  6. "1989 (Taylor’s Version)" - Taylor Swift
  7. "SOS" - SZA
  8. "Lover" - Taylor Swift
  9. "Fireworks & Rollerblades" - Benson Boone
  10. "Starboy" - The Weeknd

Top 10 cele mai virale cântece la nivel global

  1. "Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga
  2. "BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
  3. "Beautiful Things" - Benson Boone
  4. "Lose Control" - Teddy Swims
  5. "Good Luck, Babe!" - Chappell Roan
  6. "Too Sweet" - Hozier
  7. "we can’t be friends (wait for your love)" - Ariana Grande
  8. "End of Beginning" - Djo
  9. "Espresso" - Sabrina Carpenter
  10. "Not Like Us" - Kendrick Lamar
Citește în continuare