Slash ft. Myles Kennedy and The Conspirators - The River Is Rising
În afară de concertele şi piesele noi alături de Guns N' Roses, apreciatul chitarist Slash a găsit timp să compună şi alături de Myles Kennedy and the Conspirators. Acest supergrup tocmai a lansat piesa "The River Is Rising", însoţită de un videoclip axat pe o reprezentaţie a artiştilor într-o hală dezafectată.
Piesa "The River Is Rising" stă pe doi stâlpi principali şi aceia sunt: vocea răsunătoare a lui Myles Kennedy, dar şi chitara lui Slash. Acest supergrup de artişti se numeşte Myles Kennedy and the Conspirators şi a lansat noul single ca preview pentru noul său album. El se numeşte simplu, "4" şi va sosi pe 11 februarie 2022, prin Gibson Records în parteneriat cu BMG. Myles rămâne prolific, după ce a lansat cu doar luni în urma albumul solo "Ides of March".
Slash face solo-uri fabuloase spre finalul acestei piese noi, dându-ne speranţă şi pentru viitorul album Guns N' Roses, la care a tot făcut aluzie. Acest single este unul dinamic, plin de energie şi zvâc, cu un sound de hard rock jucăuş de ani '90, temperat de refrenul cântat de Myles. E ceva profund american în această creaţie, care sună a imn de Hard Rock Cafe.
Noul album, "4" este şi al patrulea LP al acestui grup, care pe lângă Myles Kennedy şi Slash îi include pe basistul Todd Kerns, chitaristul Frank Sidoris şi toboşarul Brent Fitz. Sidoris cântă şi în formaţia lui Wolfgang Van Halen, Mammoth WVH. Slash a declarat următoarele despre noul material discografic:
Are un feeling foarte spontan şi distractiv şi îmi place asta. Asta e marea diferenţă pe acest disc faţă de ultimul, l-am realizat mai mult sau mai puţin live şi toate "greşelile" sunt acolo. E sunetul a cinci artişti care cântă împreună, într-un jam session într-o cameră.
Sunt două sau trei piese pe album care au fost scrise în timpul pandemiei, iar toate celelalte pre-pandemie. "The River Is Rising" este una dintre ultimele piese pe care le-am compus înainte de pre-producţie şi pentru că era atât de proaspătă avea un groove şi o energie specială, era primul lucru pe care l-am atacat. Versurile explorează modul în care oamenii pot fi spălaţi pe creier sau îndoctrinaţi cu o idee periculoasă. Odată ce am înregistrat demo-ul de câteva ori, eram convins că aveam piesa de deschidere pentru album.
În ciuda precauţiilor luate de artişti, toţi 5 s-au infectat cu COVID-19, ceea ce a decalat mult sesiunile de înregistrare. Myles Kennedy a fost primul şi a înregistrat vocea pentru piesa "The River Is Rising" suferind de boală, ceea ce se reflectă în vocea sa, mult mai nazală decât de obicei. Şi aici au fost invocate imperfecţiunile, care dau farmec creaţiei artistice.
"4" va fi şi primul album al casei de discuri Gibson Records, asociată brandului de instrumente muzicale Gibson. Între timp Slash şi compania se pregătesc de un turneu nord american, care începe pe 8 februarie 2022 cu un concert în Portland.
Muzică nouă
Slash și Duff McKagan au lansat piesa "I Can Breathe" - AUDIO
Slash și Duff McKagan, colegii din Guns N' Roses, au lansat single-ul caritabil "I Can Breathe". Pentru această melodie, artiștii au colaborat cu Caesar Gueikian, CEO-ul companiei muzicale Gibson.
Slash și Duff și-au unit din nou forțele, de data aceasta în afara Guns N' Roses, și au pregătit "I Can Breathe", o piesă rock care cucerește de la prima audiție. Ca solist îl putem auzi pe McKagan, cel care a și scris versurile piesei. Slash cântă la chitara principală, iar Gueikian la chitara ritmică și clape.
"I Can Breathe" este un cântec caritabil în sensul că toate încasările provenite din această lansare muzicală vor fi direcționate către Alianța Națională pentru Boli Mintale, prin fundația Gibson Gives.
Mai mult, artwork-ul pentru "I Can Breathe" se bazează pe o pictură de Serj Tankian (System of a Down), intitulată "They’re Coming". Pictura originală a lui Tankian va fi scoasă la licitație alături de o chitară Gibson Les Paul Standard unică, care include opera de artă pictată manual, precum și autografele muzicienilor.
"I Can Breathe" este cel mai recent demers caritabil care stă sub umbrela companiei Gibson după "Deconstruction", o melodie lansată anul trecut de Serj Tankian și Tony Iommi de la Black Sabbath.
"A fost o plăcere să lucrez cu Cesar și întreaga sa echipă la această melodie. Înclinația muzicală și rock-ul progresiv al acestei uriașe piese m-au împins într-o direcție cu totul nouă. Îmi place o provocare, iar lui Cesar i-a ieșit! Mai mult, să fiu de ajutor în conștientizarea sănătății mintale este foarte important pentru mine în acest moment. Let's rock", a transmis Duff McKagan.
AUDIO: "I Can Breathe" (Slash, Duff McKagan featuring Cesar Gueikian)
Premii muzicale
Dua Lipa, Dr. Dre, Julia Roberts se numără printre prezentatorii și interpreții Rock & Roll Hall of Fame 2024
Rock & Roll Hall of Fame a dezvăluit interpreții și prezentatorii care vor urca pe scenă în gala din 19 octombrie. Nume unul și unul, actori și muzicieni, ei le vor aduce un omagiu artiștilor care vor fi introduși anul acesta în panteonul muzical.
17 muzicieni, actori și nume din lumea showbiz-ului vor participa la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame în calitate de prezentatori sau interpreți. Astfel, Busta Rhymes, Dr. Dre, Demi Lovato, Dua Lipa, Ella Mai, James Taylor, Jelly Roll, Julia Roberts, Keith Urban, Kenny Chesney, Lucky Daye, Mac McAnally, Method Man, Roger Daltrey, Sammy Hagar, Slash și The Roots sunt vedetele anunțate. Cu toate acestea, dezvăluirea invitaților nu menționează cine va cânta live și cine va oferi discursuri și prezentări, lăsând publicul să ghicească.
Artiștii care vor fi introduși anul acesta în Rock & Roll Hall of Fame sunt Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton, Kool & the Gang, Ozzy Osbourne și A Tribe Called Quest.
Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală". Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".
Ceremonia de introducere va fi transmisă la televiziunea americană pe 19 octombrie, dar și pe Disney+, unde va continua să rămână disponibilă de vizionat.