Se spune că nicio ușă nu se închide fără ca alta să se deschidă, iar asta este și concluzia la care ajunge protagonista clipului piesei "You don’t love me", pe care Sickotoy tocmai l-a lansat. Pierdută parcă în mulțimea omogenă de oameni care se distrează în club și vizibil devastată de faptul că cel de care este îndrăgostită nu îi împărtășește sentimentele, Roxen – interpreta rolului principal în cel mai nou videoclip lansat de Sickotoy – trece prin momente dificile, având viziuni cu imaginea obiectului pasiunii sale sub forma unui bărbat misterios.
Videoclipul este regizat de Raluca Netca, DOP a fost Alexandru Mureșan, iar montajul îi aparține lui Alex Chițu.
Deși piesa a fost lansată cu doar câteva săptămâni în urmă, ea se regăsește deja în playlisturile celor mai relevante radiouri din Turcia, Bulgaria, Lituania, Kosovo, Slovenia, Kazakhstan, Estonia și Moldova.
Pentru această melodie, Sickotoy a colaborat cu Roxen, o prezență nouă în peisajul muzical, cu o voce memorabilă și un timbru vocal aparte.
Sickotoy a lansat melodia „Addicted” în urmă cu 3 luni și a adunat peste 4 milioane de vizualizări, fiind extrem de difuzată și apreciată atât în țară cât și peste hotare. Piesa a fost licențiată în Rusia & CIS de către Effective Records, Turcia de către Yeni Dunya Muzik, Grecia & Cipru de către First Option Team. „Addicted” s-a aflat pe locul 19 în topul Shazam Bulgaria și pe locul 104 în topul Shazam Rusia.
Cu o experiență extinsă atât în muzică, cât și în programare, SICKOTOY este unul dintre cei mai apreciați producători de muzică ai momentului. Crescând în Europa, SICKOTOY a fost mereu în căutarea diversității stilurilor muzicale, călătorind și obținând o înțelegere profundă asupra lumii muzicale. Prin călătoriile sale, a ajuns să întâlnească o gamă largă de personaje muzicale, de la tineri neexperimentați, dar talentați, la artiști deja consacrați din întreaga lume. De atunci, artistul a dezvoltat un sound cu adevărat unic, aducând influențe arăbești, folosind linii de bas versatile și ritmuri de impact.