Urmărește-ne în Social Media

Sianna & Radu Sîrbu - Lângă Ai Tăi (ft. Sîrbu Family)

Sianna și Radu Sîrbu au pregătit o surpriză muzicală de sărbători. Artiștii au lansat "Lângă Ai Tăi", o piesă alături de cei trei copiii ai lor. Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

"Lângă Ai Tăi" marchează o premieră pentru Sianna și Radu Sîrbu. Este prima dată când artiștii lansează o piesă alături de toți copiii lor, de la mic la mare: David- Nicolas (6ani), Eva-Maria (9 ani) și Anastasia-Dalia (17 ani).

Piesa vine cu un sound dansant și jucăuș cu influențe pop-dance, și transmite un mesaj pozitiv în care se poate regăsi fiecare dintre noi: oriunde te-ai afla în lumea aceasta, tot mai bine e acasă lângă ai tăi.

"Piesă aceasta transmite nu doar cuvinte, dar și o energie debordantă cum rar mai găsești în piesele din zilele noastre. Copiii au ceva magic în vocile lor, și nu mă refer la octave, ci la simplitatea, naivitatea și fericirea pe care o transmit prin interpretare. Este una din piesele mele preferate din cele peste 200 de piese scrise în ultimii ani și sigur motivul sunt cei 3 pitici care au pus magie în fiecare vers. Sper să simțiți asta când savurați piesa lângă oamenii dragi", a declarat Sianna.

Versurile piesei, scrise de Sianna, exprimă cel mai bine sentimentul de dor de ai tăi, atunci când ești plecat în lumea mare, iar interpretarea copiilor îți transmite dulceață pură a copilăriei și te face să retrăiești emoțiile sărbătorilor de iarnă atunci când toată familia se adună la masa festivă.

Fetele familiei, Anastasia-Dalia și Eva-Maria, nu sunt la prima piesă, de-a lungul anilor ele au adunat deja în portofoliu câteva piese și colaborări cu milioane de vizualizări și ascultări. Eva-Maria a colaborat cu Cezar Stratan pentru piesă "Altă dată" care are peste 7 milioane de vizualizări pe YouTube. Iar pentru mezinul familiei David-Nicolas, piesa "Lângă Ai Tăi" reprezintă debutul său artistic!

"Mulți m-au întrebat dacă îmi doresc că picii noștri să ne calce pe urme, însă chiar dacă toți copiii noștri sunt pasionați de tot ce înseamnă creație, arta frumosului, și fac școală de muzică pe lângă școală generală, eu nu mi-am propus neapărat acest lucru. Vreau ca ei să-și croiască singuri drumul și să-și descopere singuri pasiunile, iar eu îi voi susține în orice domeniu își vor alege ei, fie că e muzică, IT sau orice altceva. Însă ca obiectiv îmi doresc mult să le transmit arta muzicii, pentru cultură lor generală.
Producția piesei <<Lângă ai tăi>> a fost o experiență de neuitat! Cu toții ne-am implicat și am muncit mult atât în studio, cât și la repetiții, drept dovadă rezultatul este pe măsura așteptărilor, iar picii sunt încântați de piesă și o fredonează cu orice ocazie", a adăugat Radu Sîrbu.

Piesa se poate asculta pe toate platformele digitale, iar pe YouTube se pot vedea și imaginile din culisele ședinței de Crăciun și savura atmosfera familie Sîrbu în formulă completă.

Comentarii