Urmărește-ne în Social Media

SHIFT - Nu Mă Întorc

”Știi și tu că rău cu rău nu fac bine deloc, gheață lângă gheață nu se-aprinde niciun foc”, ne spune Shift în noul său videoclip, ”Nu Mă Întorc”. Piesa este compusă de artist împreună cu Doddy, iar la chitară îl ascultăm pe Ionuț Bacula, zis Papu.

În noul videoclip al lui Shift, femeia fatală fură peisajul și implicit capacitatea de concentrare a artistului. Ni se vorbește despre ”genul de tipă de nu-i găsești tipul, genul de tipă de nu-nțelegi trip-ul, te fură chipul, distruge mitul”. Deși nu se poate opune atracției, Shift constată că relația sa cu această femeie nu are viitor.

Clipul piesei ”Nu Mă Întorc” are propria sa poezie. Regizat de Lazăr Cercel și produs de Central Film, vizualul este un pastel ce redă cu fidelitate răceala relației descrisă în versuri.

De curând, Shift a colaborat cu Lora pentru single-ul ”Până în Rai”. Videoclipul melodiei se află pe locul 11 în topul YouTube tranding, apropiindu-se de pragul de un milion de vizualizări.

Gabriel Mihai Istrate, cunoscut sub numele de scenă Shift, este cântăreț și producător, în prezent semnat la casele de discuri și producție Sprint Media Group, DeMoga Music și Cat Music. Artistul s-a făcut cunoscut prin single-ul său de debut "Pe Cuvânt’" (feat. Kamara & Do-Re-Mi), care a fost numit "Imnul Copiilor" de către publicațiile de specialitate.

Și-a început drumul către topurile muzicale în 2013, prin single-ul “Sus pe toc” (feat. Marius Moga), care l-a propulsat în playlisturile de radio, TV si club. S-a menținut apoi în atenția publicului prin piese precum “După ani și ani” (feat. Vizi Imre), “Lejer”, “Rupem boxele (feat. Andreea Banica), “Avioane de hartie” (feat. Andra), “Norocos” (feat. What’s Up si Connect-R), “Urcă și coboară” (feat. Ruby) etc.

Comentarii