Sheryl Crow va lansa anul acesta cel de-al 10-lea album de studio. Intitulat “Be Myself” discul vine la 4 ani distanță de la materialul discografic precedent, “Feels Like Home”. Pentru acest album, artista a colaborat cu vechii săi prieteni, Jeff Trott și Tchad Blake, noile piese amintind de sound-ul pop-rock al melodiilor sale din anii '90.
”Am vrut să revizitez acel sound. M-am distrat de minune și totul a decurs natural, fără efort”, a declarat Sheryl Crow pentru revista Rolling Stone.
Primul single extras de pe disc se numește ”Halfway There” și este acompaniat de un videoclip de tip animație în care caricaturi ale marilor oameni politici ai lumii apar ținându-se de mână.
”Ideea piesei a pornit de la următoarea situație: indiferent dacă tu ești la volanul unui Chevy, iar eu conduc o mașină hibrid, tu porți haine făcute de designeri, iar eu pantaloni rupți, asta nu înseamnă că nu ne dorim aceleași lucruri de la viață, sau aceleași lucruri pentru viitorul copiilor noștri. Mesajul e că trebuie să fim de acord cu faptul că nu putem fi de acord în toate privințele și să încercăm să ne întâlnim undeva la mijloc.”
Noul album “Be Myself” va fi lansat pe 21 aprilie. Până atunci, poate fi precomandat de pe site-ul oficial al artistei, precum și de pe platformele de streaming cunoscute publicului larg.
Tracklist Sheryl Crow - “Be Myself”:
- Alone In the Dark
- Halfway There
- Long Way Back
- Be Myself
- Roller Skate
- Love Will Save the Day
- Strangers Again
- Rest of Me
- Heartbeat Away
- Grow Up
- Woo Woo