"Queen of Me" va fi lansat pe 3 februarie și reprezintă cel de-al șaptelea album din cariera artistei. Materialul este compus din 12 piese, printre care energica "Giddy Up!", piesa omonima "Queen of Me" sau pasionala "The Hardest Stone". Discul a fost produs de Tyler Joseph/Twenty One Pilots și se dorește a fi o declarație creativă, profundă și dinamică a legendarei Shania Twain.
Despre melodia "Giddy Up!", cântăreața a declarat:
"Vreau ca oamenii să se simtă bine când aud noul album. Vreau să dau un ton de sărbătoare și <<Giddy Up!>> este o modalitate de a apela la public și de a spune <<hai să ne pregătim de distracție!>>".
Pentru a sărbători în stil mare noul album, Shania va porni în turneul global "Queen of Me". Kelsea Ballerini, Lindsay Ell, Hailey Whitters, Breland, Robyn Ottolini, Priscilla Block și Mickey Guyton, Lily Rose, Talk și Tinelle Townes i se vor alătura artistei la anumite concerte de-a lungul turneului.
Turneul "Queen of Me" începe pe 28 aprilie, la Spokane Arena din Spokane, WA și face opriri în Vancouver, Denver, Toronto, Los Angeles, New York, Londra, Dublin și multe altele înainte de a se încheia în noiembrie la Rogers Arena din Vancouver, BC.