Urmărește-ne în Social Media

Sasha Lopez x Andrei Ursu - About U

Sasha Lopez și Andrei Ursu și-au unit forțele și au lansat "About U", o piesă perfectă pentru petreceri, distracție și voie bună. Este disponibilă în articol, te invităm să o asculți.

"About U" îmbină armonios partituri lejere de chitară cu o atmosferă relaxantă, de vacanță, transportând ascultătorii pe plaje însorite și în momente pline de bucurie. Cu energia sa vibrantă și refrenul captivant, "About U" te invită să lași muzica să te poarte departe. Piesa a fost scrisă de Andrei Ursu și produsă de Andrei Comaroni și Sasha Lopez.

Cunoscut și sub numele de Serge, Sasha Lopez este celebru pentru hit-ul "All My People", care a obținut licențe în întreaga lume. Piesa a dominat topurile muzicale din Spania, Canada, Bulgaria, America de Sud și din multe alte colțuri ale lumii. De asemenea, a ajuns în top cinci în clasamentele din Germania, Austria, Elveția, Israel și pe locul #1 în Dance Chart în Japonia, câștigând discuri de aur în Canada, Spania, Chile, Slovenia, Croația și Japonia.

Următoarele sale single-uri, "Everybody Feels Alright" și "Weekend", au continuat aceeași traiectorie de succes, depășind granițele României. În colaborare cu Misha Miller, single-ul "Smoke Me" a ocupat locul #1 în topurile Shazam din România, Bulgaria, Turcia și altele, strângând peste 10 milioane de vizualizări și 1.000.000 de stream-uri în doar o lună.

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea la Eurovision cu piesa "Llamame".

În 2022, a lansat și primul său EP, "Mandala", ce conține cinci piese, printre care și "Llamame". În 2023, artistul a prezentat primul album, "Fiesta'23 ", o combinație de sunete latino clasice și noi. La începutul acestui an, Andrei a prezentat publicului "Cântece de inimă", un EP ce a reprezentat un moment de cotitură în parcursul său muzical, simbolizând nu doar un nou început, ci și o dezvoltare semnificativă în exprimarea sa artistică.

Recent, artistul le-a prezentat fanilor EP-ul "Vanilla Boy", un mix de vibrații suave și emoții delicate.

Comentarii

Emisiuni radio-tv

Asia Express 2024: concurenții au parte de cel mai greu început al aventurii din toate cele șapte sezoane

Marea premieră a celui de-al șaptelea Asia Express va aduce la Antena 1, pe 1 septembrie, un start fulgerător pe Drumul Zeilor. Concurenții vor avea parte de cele mai dificile provocări. Te invităm să afli mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Victor Slav și Selina la Asia Express 2024
Victor Slav și Selina la Asia Express 2024 │ FOTO: Antena 1

Cele nouă echipe de vedete sunt propulsate în competiție într-un ritm nemilos, ajungând încă de la primele misiuni să experimenteze cel mai auster stil de viață în vârf de munte, să se întreacă într-o cursă spectaculoasă cu elefanți și să descopere o comunitate unică pe Terra: tribul femeilor cu gâtul lung, ascuns pe înălțimile muntoase din nordul Thailandei.

După trei zboruri și aproximativ 30 de ore, concurenții ajung în nordul Thailandei, în Chiang Rai, punctul de pornire într-o cursă nebună, care nu-i va lăsa să se odihnească. Fără niciun moment de respiro, echipele au parte de un start cu totul neașteptat – cel mai greu început al competiției din toate cele șapte sezoane.

Chiar dacă sunt obosiți și au multe bagaje, concurenții se văd nevoiți să-și revină cât mai rapid din șocul startului fulgerător. Luptându-se cu confuzia și presiunea timpului, echipele se avântă pe un traseu necunoscut, spre o destinație care le va dezvălui o fațetă inedită a Thailandei: un loc ascuns pe hartă, unde bogata cultură tribală își păstrează rădăcinile seculare. Departe de orașele cu ritm trepidant, în mijlocul triburilor de munte din nordul Thailandei, concurenții vor petrece prima noapte, confruntându-se cu o misiune care îi va scoate complet din confortul vieții de zi cu zi, lăsat în urmă la plecarea pe Drumul Zeilor. De la culmile progresului din marile metropole la cel mai auster cadru de viață din vârf de munte, concurenții fac un salt amețitor pe Drumul Zeilor, în căutarea emblematicelor rucsacuri Asia Express.

După o cursă spectaculoasă cu elefanți, vor ajunge în inima unei alte comunități fascinante din Thailanda: tribul femeilor cu gâturile lungi, cunoscute în întreaga lume pentru inelele purtate la gât, care fac parte din imaginea lor distinctivă, ca simbol al frumuseții și grației.

Echipe Asia Express, sezonul 7

Asia Express 2024 va începe pe 1 septembrie, programul de difuzare rămânând cel consacrat - duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30. În prima săptămână, premiera maraton va aduce cinci ediții consecutive: duminică, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la ora 20:30.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Andrei Ursu și Vlad Condurache depășesc obstacolele din aventura Asia Express 2024

Entuziaști, plini de energie și ambițioși, Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache, au plecat în Asia Express pregătiți să înfrunte orice obstacol. Află ce au declarat concurenții.

Publicat

pe

Andrei Ursu și Vlad Condurache la Asia Express 2024
Andrei Ursu și Vlad Condurache la Asia Express 2024 │ FOTO: Antena 1

Mai sunt câteva zile până la marea premieră a celui de-al șaptelea sezon Asia Express, care va aduce la Antena 1 un maraton cu cinci ediții ale celui mai dur reality show al momentului: duminică, 1 septembrie, de la ora 20:00, și de luni până joi, de la 20:30.

Nouă perechi de vedete pornesc pe Drumul Zeilor, un traseu uluitor ce traversează trei țări, provocând concurenții la un un exercițiu de viață dus la extrem, despre dragoste, despre credință, despre spiritualitate, despre puterea de reinventare. Din Thailanda în Malaezia și apoi în Indonezia, spectaculosul itinerar va testa limitele participanților într-o aventură fără egal.

Andrei Ursu: "Sunt momente când simți că faci implozie, îți vine să trântești, să urli"

"Călătorie în țări în care nu am mai fost, climă caldă, jocuri contracronometru, provocări fizice și psihice, bariere culturale, oameni noi! Ce putem cere mai mult?! Suntem pregătiți pentru aventura vieții noastre în Asia Express", a declarat Andrei.

Ce au descoperit pe traseu?

"Două ore, așteptând o mașină, în timp ce vezi alte echipe care pleacă, totul într-o căldură de 40 de grade… Asta e greu de suportat. Iar la capitolul comunicării, e tragicomic ce se întâmplă. Când ești într-o situație limită și vezi că omul din fața ta dă din cap fără să înțeleagă ce spui, îți vine să te urci pe pereți. Pentru că ei dau aprobator din cap și atunci când te refuză. Sunt momente când simți că faci implozie, îți vine să trântești, să urli", a adăugat cântărețul.

Echipe Asia Express, sezonul șapte

Asia Express 2024 va începe pe 1 septembrie, programul de difuzare rămânând cel consacrat - duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30. În prima săptămână, premiera maraton va aduce, însă, cinci ediții consecutive, în loc de patru: duminică, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la ora 20:30.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Anca Țurcașiu și Andreea Samson înfruntă obstacolele de pe Drumul Zeilor, în noul sezon Asia Express

Anca Țurcașiu și Andreea Samson se numără printre perechile ce vor porni într-o adevărată aventură la Asia Express 2024. Emisiunea va avea premiera la Antena 1 pe 1 septembrie. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Anca Țurcașiu și Andreea Samson la Asia Express 2024
Anca Țurcașiu și Andreea Samson la Asia Express 2024 │ FOTO: Antena 1

Nouă perechi de vedete se aliniază la startul aventurii de pe Drumul Zeilor, în cel de-al șaptelea sezon Asia Express. Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, înfruntând arșița copleșitoare și alte obstacole precum bariera lingvistică și traficul infernal, concurenții se vor lupta zi de zi să-și găsească transport și cazare, pentru a putea parcurge cel mai lung traseu de până acum - 11 etape, în loc de 10 - cu cele mai neașteptate misiuni de rezolvat.

"Nu cred că vom mai trăi așa ceva a doua oară-n viață. Fiecare zi aduce cu ea atât de multe surprize. E o provocare imensă, parcă suntem tot timpul într-un film de acțiune. Orice mi-am imaginat acasă – cât poate fi de frumos, dar și de solicitant – este de 100 de ori mai intens în realitate", a declarat actrița Andreea Samson, coechipiera Ancăi Țurcașiu.

Cele două au vorbit despre motivele care le-au adus împreună pe Drumul Zeilor, convinse fiind că au toate ingredientele pentru a alcătui o echipă de succes.

"Am simțit că avem aceeași energie, același vibe, același fel de-a fi... A fost vorba de chimie. Ne dorim să fim competitive, dar să nu devenim încrâncenate. Cu nervii stăm bine. Plus că eu am citit biblioteci de cărți motivaționale. Suntem și foarte credincioase, iar acesta e încă un lucru care ne leagă. Pentru că pornim cu Dumnezeu la drum", a mărturisit Anca Țurcașiu.

Anca Țurcașiu: "Aici mi s-a făcut rău pentru prima oară în viața mea"

Totodată, actrița a dezvăluit și unele dintre problemele cu care s-a confruntat pe Drumul Zeilor:

"Eu consider că sunt o femeie foarte puternică. Dar aici mi s-a făcut rău pentru prima oară în viața mea. Mi-am luat rucsacul în spate, erau 40 de grade, am urcat un deal și-am început să văd negru-n fața ochilor."

Echipe Asia Express, sezonul șapte:

  • Mihai Găinușă și colega sa de radio - Oana Paraschiv
  • Nicolai Tand și finul său, Sorin Brotnei
  • Betty Salam și Cătălin Vişănescu
  • comedianții Ioana State și Mane Voicu
  • content creator-ul şi antreprenoarea Carmen Negoiță și sora ei, Andreea
  • Victor Slav și iubita lui, Selina
  • Adi Nartea și prietenul lui, actorul Cosmin Vîjeu
  • Andrei Ursu și iubitul lui, Vlad Condurache

Asia Express 2024 va începe pe 1 septembrie, programul de difuzare rămânând cel consacrat - duminica de la ora 20.00 și de luni până miercuri, de la 20.30. În prima săptămână, premiera maraton va aduce, însă, cinci ediții consecutive, în loc de patru: duminică, de la ora 20:00 și de luni până joi, de la ora 20:30.

Citește în continuare