Soundtrack-ul celui de-al 24-lea film din seria Bond, ”Spectre”, este„Writing’s on the Wall”, o piesă compusă și înregistrată de artistul britanic Sam Smith.
„Acesta este un punct culminant al carierei mele. Sunt extrem de entuziasmat să fac parte din acest proiect atât de rezonant în cultura britanică și să mă alătur unui line-up compus din artiști pe care îi admir. Sper să vă placă această piesă la fel de mult cât mi-a plăcut mie să o înregistrez”, a declarat Sam Smith.
După confirmarea înregistrării noului soundtrack Bond, Sam Smith a fost asaltat de întrebări din partea jurnaliștilor, curioși să afle cât mai multe detalii despre piesă. Încheind perioada de confidențialitate, impusă prin contract, artistul a acordat un interviu postului BBC News, în care a povestit despre modul în care a decurs colaborarea cu producătorii filmului ”Spectre”.
”Nu îmi vine să cred nici acum că l-am înregistrat. A trebuit să păstrez acest secret vreme de un an. Îl tot ascultam încercând să-mi dau seama dacă e suficient de bun. Sunt extrem de entuziasmat să-l lansez, pentru ca oamenii să-l poată auzi și să se poată îndrăgosti de el. ”
Contrar aștepărilor, cea mai ușoară parte a proiectului a fost compunerea piesei.
”Compunerea piesei a fost cea mai ușoară parte, vorbind din perspectivă muzicală. Eram în studio, în Londra, înregistrând partea vocală a piesei ”Lay Me Down”. Și Jimmy Napes a cântat atunci un fragment al unei linii melodice. I-am spus pe loc: <<Oprește-te, trebuie să înregistrăm piesa asta acum>>. Și am mers într-un alt studio și am compus piesa în 20 de minute.”