Urmărește-ne în Social Media

Sabrina Stoica X Jean Gavril - Visuri

Sabrina Stoica și Jean Gavril ne demonstrează că visurile devin realitate cu noua lor lansare muzicală. "Visuri" este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

Povestea colaborării dintre cei doi artiști este una specială. Sabrina este studentă în anul VI la Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București, iar Jean Gavril este absolvent al aceleiași facultăți. "Visuri" nu este doar o colaborare muzicală obișnuită, ea are în spate chiar un vis ce a devenit realitate prin muncă și perseverență. Sabrina Stoica își amintește cum Jean Gavril a cântat la balul bobocilor la Facultatea de Arhitectură, eveniment la care a fost și ea prezentă. Acela a fost momentul în care Sabrina și-a pus pe lista de dorințe o colaborare cu Jean.

Filmarea videoclipului pentru "Visuri" a avut loc pe scena Teatrului Elisabeta din București, oferind o atmosferă cinematografică și romantică, care a subliniat povestea melodiei într-un mod spectaculos. Regia videoclipului a fost realizată de Alin Alib.

"Piesa <<Visuri>> vorbește despre călătoria pe care o începi singur pentru ca, în final, să o trăiești în doi. Colaborarea cu Jean este un vis devenit realitate și îi mulțumesc nespus că a ales să scriem acest capitol împreună. După cum zice și piesa, <<Visuri, visuri / E tot ce avem>>", a declarat Sabrina Stoica.

Sabrina Stoica și-a făcut debutul în lumea muzicală cu single-ul "Valuri la mal", care a adunat 87.000 de ascultări în primele două luni. De asemenea, ea are în catalog diverse cover-uri publicate pe YouTube, ce au cumulat zeci de mii de vizualizări în câteva luni.

Pe de altă parte, Jean Gavril este un artist de succes în România, cunoscut pentru hit-uri precum "Totul sau nimic", "Tocuri", "Fată, bea cu mine" sau "Ultimul val", în colaborare cu Feli. El a câștigat competiția "Dancing on Ice" și a impresionat la "Te cunosc de Undeva".

Comentarii

Concerte & turnee

Program activități de Crăciun la West Side Christmas Market 2024

Săptămâna de Crăciun aduce o mulțime de activități și motive de distracție în West Side Christmas Market, târgul cu tematică de sărbători organizat de UNTOLD Universe.

Publicat

pe

West Side Christmas Market
West Side Christmas Market │ FOTO: UNTOLD

Fiecare zi va aduce concerte pe scena West Side Christmas Market: Jean Gavril, Irina Sârbu, Iana Novac și mulți alți artiști îndrăgiți vor susține show-uri live și spectacole pline de magie cu colinde și cântece de Crăciun. Distracția în West Side Christmas Market s-a prelungit anul acesta cu încă două zile, așadar, acesta va rămâne deschis până pe 29 decembrie.

Program artistic de Crăciun în West Side Christmas Market:

  • 24 decembrie ora 19:00 - Sorin Zlat Trio
  • 25 decembrie ora 18:30 - Irina Sârbu Special Christmas Concert
  • 26 decembrie ora 19:00 - Romanița
  • 27 decembrie ora 19:00 - Jean Gavril
  • 28 decembrie ora 19:00 - Alex & The Fat Penguins
  • 29 decembrie ora 19:00 - Iana Novac

Atracții unice și distracție zi de zi în West Side Christmas Market

Tărâmul de poveste West Side Christmas Market îi așteaptă zilnic atât pe cei mici, cât și pe cei mari cu activități distractive. Patinoarul, caruselul de basm, roata panoramică și sania VR sunt doar câteva dintre motivele de distracție care fac din West Side Christmas Market o destinație pentru întreagă familie. Cei mai îndemânatici au ocazia să câștige jucării de pluș gigantice cu tematică de Crăciun, participând la probe speciale.

Cei care vor să se bucure și de alte preparate savuroase de sărbători, sunt așteptați în West Side Christmas Market, tărâmul gusturilor desăvârșite. 90 de căsuțe cu bunătăți își așteaptă vizitatorii și de sărbători. Fie că vorbim de vin fiert, cozonac proaspăt sau cadouri de Crăciun, West Side Christmas Market satisface toate gusturile.

Programul de funcționare de Crăciun al West Side Christmas Market:

West Side Christmas Market este un loc perfect pentru toți cei care caută activități în aer liber, plimbări, distracție sau amintiri frumoase petrecute alături de cei dragi într-un decor de poveste. Parcul cu tematică de Crăciun va fi deschis în fiecare zi conform programului:

  • 23 - 24 decembrie: 14:00 - 22:30
  • 25 - 26 decembrie: 11:00 - 22:30
  • 27 decembrie: 14:00 - 22:30
  • 28 - 29 decembrie: 11:00 - 22:30
Citește în continuare

Concerte & turnee

Ce concerte găzduiește West Side Christmas Market în perioada 20-29 decembrie

West Side Christmas Market își așteaptă vizitatorii cu un program artistic de neratat. Între 20 și 29 decembrie, pe scena târgului de Crăciun din Drumul Taberei vor urca artiști apreciați precum Jurjak, Holy Molly sau Jean Gavril.

Publicat

pe

Jurjak / Holy Molly
Jurjak / Holy Molly │ FOTO: captură YouTube

Magia Crăciunului continuă la West Side Christmas Market cu un noi concerte, activități pentru întreaga familie și preparate delicioase.

Pentru al patrulea an consecutiv, Parcul Drumul Taberei din sectorul 6 a devenit un tărâm de poveste, plin de magie. Organizatorii UNTOLD Universe, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, au pregătit o mulțime de surprize pentru cei care vor să trăiască emoția Crăciunului în cadrul târgului. Zeci de mii de beculețe, ornamente colorate, căsuțe de poveste, un brad spectaculos, personaje de basm, arome îmbietoare de scorțișoară și vin fiert - de toate acestea au parte cei care trec pragul târgului.

Scena principală West Side Christmas Market va întâmpina în fiecare zi artiști îndrăgiți de publicul român. Aceștia vor interpreta piese din repertoriul personal, vor emoția în prag de sărbătoare sau vor invita spectatorii la dans cu cele mai dinamice ritmuri.

Program muzical West Side Christmas Market (20-29 decembrie):

  • Vineri, 20 decembrie: concert Jurjak, de la ora 19:00
  • Sâmbătă, 21 decembrie: concert Holy Molly, de la ora 19:00
  • Duminică, 22 decembrie: concert Tobi Ibitoye, de la ora 19:00
  • Marți, 24 decembrie: concert Sorin Zlat Trio, de la ora 19:00
  • Miercuri, 25 decembrie: concert special de Crăciun Irina Sârbu, de la ora 19:00
  • Joi, 26 decembrie: concert Romanța, de la ora 19:00
  • Vineri, 27 decembrie: concert Jean Gavril, de la ora 19:00
  • Sâmbătă, 28 decembrie: concert Alex & The Fat Penguins, de la ora 19:00
  • Duminică, 29 decembrie: concert Iana Novac, de la ora 19:00
Citește în continuare

Concerte & turnee

Noi concerte la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei, între 5 și 8 decembrie; Vezi programul

În weekend-ul 5 - 8 decembrie, West Side Christmas Market 2024 așteaptă noi vizitatori. Organizatorii au anunțat concertele și atracțiile pregătite la Târgul de Crăciun din Drumul Taberei.

Publicat

pe

West Side Christmas Market 2024
West Side Christmas Market 2024 │ FOTO: UNTOLD

A fost un weekend de poveste în "West Side Christmas Market", târgul cu tematică de Crăciun din sectorul 6. Peste 155.000 de oameni s-au bucurat de magia sărbătorilor de iarnă în Parcul Drumul Taberei, între 28 noiembrie și 1 decembrie. Fuego, Direcția 5 și Irina Sârbu au întreținut distracția pe scena West Side Christmas Market și au bucurat zeci de mii de inimi.

Urmează o nouă săptămână plină de surprize pentru participanți în "West Side Christmas Market", unde sunt așteptați să concerteze artiști precum Jean Gavril, Alina Sorescu, Viorica Pintilie și Night Lights.

Târgul "West Side Christmas Market" este deschis de luni până vineri vineri între orele 14:00 - 22:30, iar sâmbătă și duminică în intervalul 11:00 - 22:30.

Programul concertelor din perioada 5 decembrie - 8 decembrie

Scena "West Side Christmas Market" rămâne, și anul acesta, unul dintre principalele puncte de atracție și entertainment din Parcul Drumul Taberei. Aici participanții își vor da întâlnire cu unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului, care vor oferi seri memorabile cu colinde, muzică de Crăciun și nu numai. Săptămâna aceasta vor urca pe scenă:

  • 5 decembrie, ora 19:00 - Viorica Pintilie & Jazz Band
  • 6 decembrie, ora 19:00 - Jean Gavril
  • 7 decembrie, ora 19:00 - Night Lights
  • 8 decembrie, ora 18:00 - Alina Sorescu

Ateliere de decorat turtă dulce și scrisori pentru cei dragi

Tot săptămâna aceasta, cei mici pot participa la un atelier special de ornat turtă dulce. Atelierul este deschis de luni până vineri, între orele 17:00 și 21:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 14:00 și 21:00. Atât cei mici, cât și cei mari pot vizita zonele speciale din "West Side Christmas Market", unde pot redacta scrisori pentru persoanele dragi sau chiar pentru Moș Crăciun. De asemenea participanții de la "West Side Christmas Market" au o mulțime de locuri instagramabile pentru fotografii și photo cornere tematice, iar cei mai norocoși pot primi cadouri precum dulciuri, mănuși și căciuli din partea partenerilor târgului.

Atracții și activități la West Side Christmas Market

Copiii au la dispoziție un tărâm de poveste, plin de distracții și surprize la "West Side Christmas Market". Un patinoar de 600 de metri pătrați îi așteaptă să se bucure de distracție pe gheață. Patinoarul este deschis zilnic, în intervalul 10:00 - 22:00.

Caruselul și roata panoramică impresionantă de 33 de metri înălțime oferă momente unice și panorame de neuitat. Cei mici pot vizita Căsuța Creatorilor sau Căsuța lui Moș Crăciun, unde îi așteaptă ateliere creative pline de culoare și activități interactive. Copiii îl pot întâlni pe Moș Crăciun de miercuri până vineri, în intervalul 16:00 - 21:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 11:00 și 21:00.

În plus, cu ajutorul realității virtuale, vor putea porni într-o aventură magică alături de reni, direct spre casa lui Moș Crăciun din Laponia. Cei mai îndemânatici au ocazia să câștige jucării de pluș gigantice cu tematică de Crăciun, participând la probe speciale.

90 de căsuțe cu bunătăți și cadouri îi așteaptă pe oaspeți la "West Side Christmas Market"

Anul acesta, numărul vendorilor este cel mai mare de până acum. "West Side Christmas Market" va oferi oaspeților și o experiență gastronomică deosebită, care va întruni savoarea preparatelor tradiționale românești, cu arome deosebite din alte bucătării ale lumii. Nu vor lipsi deserturile, vinul fiert și cadourile pregătite cu migală de artizani iscusiți.

Citește în continuare