Urmărește-ne în Social Media

Sabaton - Soldier of Heaven

Sabaton continuă seria de poveşti epice din Marele Război, odată cu lansarea piesei "Soldier of Heaven", cu un videoclip pe măsură. Metaliştii suedezi ne oferă un preview pentru viitorul album, intitulat "The War to End All Wars". Detalii despre LP aflaţi în articol.

"Soldier of Heaven" este cel mai nou single de pe noul album Sabaton, care va sosi pe 4 martie prin Nuclear Blast Records. A fost compus şi înregistrat pe durata pandemiei Covid-19 şi a lockdown-ului. Este din nou un album concept, cu 11 piese complet noi axate pe poveşti istorice din Primul Război Mondial şi atrocităţile sale, dar şi exemple de curaj şi dârzenie. Faţă de alte piese Sabaton, aici se simt mai puternic acele sample-uri electronice şi avem un solo-pe la mijloc foarte groovy.

Grupul suedez din Falun ajunge la 10 albume odată cu lansarea lui "The War to End All Wars", iar LP-ul va fi disponibil sub formă de CD, vinil, casetă şi ediţii limitate. Povestea spusă de noul videoclip este una a confruntării montane de la graniţa dintre Austria, Ungaria şi Italia. Sus de tot, în Alpi mulţi bărbaţi şi-au dat viaţa pentru a îşi proteja ţara. Acele lupte au primit denumirea de "Războiul Alb" în cărţile de istorie, iar mai multe victime au făcut frigul sau avalanşele decât gloanţele.

Unele corpuri au rămas prinse în gheaţă şi se află acolo şi în ziua de azi. Sabaton a vrut să dea viaţă acestei poveşti şi unui capitol mai puţin ştiut din război.

"The War to End All Wars" are următorul tracklist:

01. Sarajevo
02. Stormtroopers
03. Dreadnought
04. The Unkillable Soldier
05. Soldier Of Heaven
06. Hellfighters
07. Race To The Sea
08. Lady Of The Dark
09. The Valley Of Death
10. Christmas Truce
11. Versailles

La finalul lunii octombrie din 2021 Sabaton a lansat piesa şi videoclipul "Christmas Truce", despre legendarul armistiţiu de Crăciun dintre britanici şi germani. Se petrecea pe 24 decembrie 1914, iar cele două tabere au discutat, au mâncat împreună şi au jucat fotbal chiar. Şi ultimul album Sabaton, "The Great War", lansat în 2019 a avut ca temă tot primul război mondial, incluzând cântece despre bătălia de la Verdun, T.E. Lawrence şi Manfred von Richthofen.

În 2016 a sosit albumul "The Last Stand", în care a abordat marile bătălii de tip în faţa unor forţe de nedepăşit. Au fost pe acel LP piese despre bătălia de la Termopile, apărarea Belgradului, bătălia Vienei, războiul din Vietnam şi cel din Golf.

Comentarii