Compusă de SHIFT alături de RUBY și EpicJulius, "Pericol Public" este o piesă hot, perfectă pentru vară. Cu un videoclip catchy și extrem de senzual, filmat în Republica Dominicană, cântăreața surprinde esența piesei prin atitudine și sex-appeal. Printre ținutele pe care RUBY le poartă în clip s-a regăsit și o rochie unică, realizată special pentru ea, dintr-o serie de fotografii personale.
"Am lansat un material pericol public de fierbinte! Ardeam de nerăbdare să îl împart cu toată lumea! Fac muzică așa cum simt și fac asta cu prietenii mei cei mai buni, împreună reușim să creăm artă și asta ne unește pentru totdeauna. SHIFTU este fratele meu mai mare aproape dintotdeauna și pentru totdeauna și împreună am făcut multe piese emblematice care-mi fac inima să pompeze fericire când le cânt în fața oamenilor!", a declarat RUBY.
Printre ținutele pe care RUBY le poartă în clip s-a regăsit și o rochie unică, realizată special pentru ea, dintr-o serie de fotografii personale.
"Clipul este unul foarte hot și foarte fresh în același timp, e gheață și foc. Regizat de cel mai talentat regizor și DOP, George Secrieru, am filmat cu el peste 10 clipuri și mereu a ieșit impecabil. Am filmat în Dominicană, la 50 de grade și a fost atât de cald încât s-au topit pe mine și pozele din care a fost făcută rochia. Care apropo, a fost făcută acolo cu poze cu tot, ca activitate de grup pentru noi toți, în zilele în care așteptam să fie eliberat de la graniță regizorul clipului", a adăugat cântăreața.
O apariție unică pe scena românească, RUBY a lansat o mulțime de hit-uri precum "Nu caut iubiri" (alături de Uzzi), "Nu pune la suflet" (alături de What's UP), "Bună, ce mai zici?" (alături de Dorian Popa), "Condimente" (alături de Nosfe), care au consacrat-o ca artistă și au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube. Vara trecută, a lansat prima sa piesă urban cu influențe rap - "Te Sun Yo", și a bifat prima colaborare cu Lino Golden pentru "Ne certăm".