Urmărește-ne în Social Media

Ruby - Luptătoare

Ruby a lansat un clip nou şi primăvăratic, sexy chiar, sub numele de "Luptătoare". Melodia începe hipnotic şi spune povestea unui soi de asasină sau agentă secretă. Ea aminteşte de Black Widow din Avengers, iar Ruby îşi începe povestea târând o victimă într-o sală elegantă.

Schimbând ţinute din piele şi peruci, Ruby cântă pe un negativ hip-hop cu elemente dubstep. Piesa are interludii cu un pian "greu", la care chiar artista e vazută cântând. Secvenţele materialului video au fost filmate într-un hotel de lux, iar cântăreaţa pop etalează un look ce aduce cu Nicki Minaj. Finalul lui "Luptătoare" introduce un personaj dublu pentru Ruby şi un sarut pasional între artistă şi clona sa.

Single-ul descrie noul început trăit de o femeie care lasă în urmă o relaţie eşuată şi o ia de la început. Acest release vine în continuarea poveştii din hitul "Nu caut iubiri", realizat în colaborare cu Uzzi. Roman Burlaca se afla în spatele acestei creaţii vizuale, acesta fiind cunoscut pentru regia clipurilor Carla's Dreams. După doar 24 de ore de urcare pe YouTube "Luptătoare" are deja peste jumătate de milion de vizualizări.

Ruby vine după un 2016 reuşit, ce a adus colaborări cu Dorian, pentru piesa "Sare pe rană" sau cu Voltaj pentru piesa "Nana". Un record îl stabilea cântăreaţa de de 28 de ani în 2015 cu videoclipul "Nu pune la suflet", în colaborare cu What's Up, care a ajuns la 24 de milioane de vizualizări.

Comentarii