Urmărește-ne în Social Media

Roxen - Amnesia (Piesa României la Eurovision 2021)

"Amnesia" este piesa pe care Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, o va interpreta la Rotterdam. Melodia dă voce stărilor și sentimentelor artistei din ultima perioadă, videoclipul fiind regizat de Bogdan Păun

Odată cu încheierea Etapei Naționale Eurovision România, juriul a decis ca melodia României la ediția din 2021 să fie "Amnesia". Melodia vorbește despre oameni, iubire și voință și dă voce fiecărei persoane care nu a fost auzită până acum, la fel cum reiese și din textul din încheierea ei: "For every scream that was not heard".

Roxen: " Piesa "Amnesia" este una extrem de personală"

"Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus. Piesa "Amnesia" este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce. O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat. Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată", a declarat Roxen, odată cu risipirea emoțiilor legate de alegerea melodiei.

Bogdan Păun: "Ne place foarte tare ce a ieșit și sperăm că și vouă"

Videoclipul, regizat de Bogdan Păun, este centrat pe Roxen și sentimentele sale, portretizate de către artiști de dans contemporan. Povestea din spatele clipului este aceea a unei fete singure, care se luptă cu interiorul ei, cu stările ce-i sunt controlate de mediul exterior. Cu toate că este în permanență înconjurată de temeri, care dețin controlul asupra ei, artista reușește să se elibereze de ele, recâștigă controlul și devine din ce în ce mai puternică și încrezătoare în forțele sale.

"În clip, am încercat să redăm cât mai bine mesajul piesei și să ținem foarte mult cont de faptul că este unul personal pentru Roxen. Mă bucur de fiecare dată când lucrăm împreună și mai ales că am reînceput treaba pentru Eurovision. Ne place foarte tare ce a ieșit și sperăm că și vouă", a spus Bogdan Păun.

Eurovision Song Contest 2021 va avea loc la Rotterdam. Semifinalele se vor desfășura pe Ahoy Arena pe 18 și 20 mai, Marea Finală fiind programată pe 22 mai.

Anul acesta vor participa 41 de țări, respectiv toate cele care fuseseră confirmate în 2020. Noul slogan al ediției este "Open up".

Comentarii