"În videoclipul "Arată-te" am vrut să explorăm absența sincerității în intimitatea umană contemporană. Am vrut să creăm un univers futurist, supra-saturat, distorsionat. Într-o lume în care avem acces la orice, intimitatea este un lux, iar într-o realitate trecută prin beauty-filter, normalitatea un kink."
Scenariul noului videoclip Rockabella a fost gândit de Teodora Moroșanu, personajele fiind interpretate de Maria Bălan și Alex Marinică. Regia este semnată de Leyah, montajul de Răzvan Ilinca, iar producția de Cadran Film cu susținerea Overground Music.
Rockabella este o trupă de indie rock din București, creată în jurul solistei și compozitoarei Teodora Moroșanu. Rockabella alternează influențe art rock, alternative și progressive-rock, dar surprinde cu inflexiuni neo soul, industrial și electro.
Citește interviul: Teodora Moroșanu (Rockabella): "Să vezi cum un alt artist se scufundă în muzica ta (...) e tulburător și incredibil de frumos"
Formația explorează prin muzică și storytelling emoțiile complexe ce definesc experiența umană. Muzica lor este o explorare a sinelui, prin curaj, sinceritate și un pic de nebunie. Fiecare cântec aprinde lumina asupra unei clipe trăite cu putere și o îmbracă în povestea infinită de dinaintea și din urma ei.
Viitorul album al trupei tratează ideea de vulnerabilitate. Mai exact, ideea că vulnerabilitatea este poarta spre adevărata conexiune.