Robin Schulz începe anul 2017 cu o colaborare de efect. Dj-ul german i-a cooptat pe David Guetta și trupa americană electro Cheat Codes pentru noul single "Shed A Light". Melodia este acompaniată de un videoclip regizat de Mario Clement și produs de Christopher Kane.
David Guetta a câștigat două premii Grammy și a vândut de-a lungul anilor peste 15 milioane de single-uri în întreaga lume. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără: „When Love Takes Over” (featuring Kelly Rowland), „Gettin’ Over You” (featuring Chris Willis, Fergie & LMFAO), „Love Don’t Let Me Go”, „People Come People Go” și „Give Me Something”.
În 2015, David Guetta a devenit primul DJ și cel de-al treilea artist din istorie care a reușit să depășească cifra de 2 miliarde de ascultări pe Spotify. Producătorul francez, este, de asemenea, și cel mai urmărit artist de pe această platformă, având la momentul respectiv peste 6.8 milioane de followers. Guetta, care îi urmează lui Eminem și Ed Sheeran, a reușit să paveze calea muzicii dance, devenind o parte a culturii muzicale contemporane din întreaga lume.
David Guetta a susținut primul show în România în 2015, în cadrul Untold Festival.
Muzică nouă
David Guetta sărbătoreşte ziua de naştere în stil K-POP, lansând piesa "Supernova Love"
David Guetta, unul dintre veteranii muzicii EDM a împlinit 57 de ani pe 7 noiembrie 2024. Cu această ocazie, el a lansat o piesă nouă, colaborarea cu IVE intitulată "Supernova Love". Aflaţi cum sună mai jos.
Trupa sud-coreeană de fete IVE a colaborat cu DJ-ul francez David Guetta pentru o nouă piesă, Supernova Love. Lansată pe 8 noiembrie, această piesă face parte din seria Collab de la The Collab X și conține un sample din single-ul instrumental Merry Christmas, Mr. Lawrence al lui Ryuichi Sakamoto. Videoclipul le prezintă pe membrele trupei călătorind prin spațiu și timp, dansând sub stele. Piesa, interpretată prima dată la concertul lor din Tokyo Dome, este al doilea lor single în limba engleză.
IVE a interpretat anterior melodia Supernova Love la concertul lor de la Tokyo Dome din Japonia, în septembrie. Aceasta este a doua lor piesă în limba engleză, după single-ul All Night din ianuarie, în colaborare cu Saweetie. Piesa All Night a fost, de asemenea, un remake al single-ului din 2013 al duo-ului suedez de synth-pop Icona Pop, cu același nume.
Cum a sărbătorit David Guetta aniversarea să? Evident, în Ibiza, care l-a găzduit de atâtea ori ca DJ, cu seturi de neuitat. DJ-ul a postat pe Instagram o fotografie intimă cu el, fiul său Cyan și tatăl său Pierre, toți trei radiind de bucurie.
Imaginea emoționantă îi surprinde pe cei trei apropiați, îmbrățișați, cu David ținându-l pe tatăl său de 94 de ani, aflat într-un scaun cu rotile, iar pe Cyan în brațele bunicului.
Fotografia este însoțită de descrierea: 3 generații de Guetta! Prima dată în Ibiza pentru tatăl meu de 94 de ani.
David Guetta, DJ și producător francez, este unul dintre cei mai influenți artiști de muzică electronică din lume. S-a născut pe 7 noiembrie 1967 în Paris și a început cariera de DJ în cluburile franceze în anii '80, iar la începutul anilor 2000 și-a făcut debutul internațional. Guetta este cunoscut pentru capacitatea sa de a combina muzica house cu elemente de pop, lucru care l-a propulsat în topurile internaționale și l-a făcut extrem de popular în industria muzicii electronice. Albume precum One Love și Nothing but the Beat i-au adus faima mondială, iar single-urile sale alături de artiști de top au redefinit scena EDM.