Urmărește-ne în Social Media

Red Hot Chili Peppers - Go Robot

Red Hot Chili Peppers a lansat videoclipul noului single ”Go Robot”. Piesa se regăsește pe albumul ”The Getaway”, lansat în luna iunie.

După ”Dark Necessities”, un single promovat printr-un videoclip regizat de actrița Olivia Wilde, trupa Red Hot Chili Peppers revine cu un nou vizual. Piesa aleasă pentru acest video este ”Go Robot”, o melodie cu un sound foarte funk.

”Piesa s-a numit inițial ”Robot Man”. Mai aveam o piesă la care lucram și atunci când am intrat în studio cu Brian am vrut să o mai simplificăm puțin. Erau părți ale piesei care îi plăceau și altele care, în opinia lui, puteau fi îmbunătățite. Așa că am analizat-o și am modificat refrenul...dar încă de la început a fost o piesă foarte funky. Și așa a și rămas”, a detaliat bateristul Chad Smith.

Videoclipul ”Go Robot” a fost regizat de Thoranna Sigurdardottir, ce are în portofoliu filme precum ”Noah” (2014) și ”Lara Croft: Tomb Raider” (2001).

Pentru noul album ”The Getaway”, Red Hot Chili Peppers a lucrat pe partea de mixare cu Nigel Godrich, un cunoscut și apreciat producător britanic. Acesta a produs nu mai puțin de 7 albume de studio pentru Radiohead, colaborând și cu U2, Paul McCartney, Travis, R.E.M. și Beck. Pe partea de producție a discului, Red Hot Chili Peppers a apelat la Danger Mouse, care a lucrat recent și cu Adele la albumul ”25”.

Tracklist "The Getaway" - Red Hot Chili Peppers: 

  1. The Getaway
  2. Dark Necessities
  3. We Turn Red
  4. The Longest Wave
  5. Goodbye Angels
  6. Sick Love
  7. Go Robot
  8. Feasting on the Flowers
  9. Detroit
  10. This Ticonderoga
  11. Encore
  12. The Hunter
  13. Dreams of a Samurai
Comentarii

Emisiuni radio-tv

Cine cântă la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris?

Jocurile Olimpice de la Paris, ediția 2024, se vor încheia pe 11 august, iar evenimentul va fi marcat de o serie de concerte ale unor artiști internaționali. Printre cei mai mari de pe listă sunt Red Hot Chili Peppers, dar mai sunt și alți artiști care ne stârnesc interesul.

Publicat

pe

Ceremonie inchidere jocuri olimpice paris 2024
Ceremonie inchidere jocuri olimpice paris 2024

Vă reamintesc că la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice au cântat Lady Gaga, formația Gojira, cu un show legendar, și Celine Dion. Gojira, care vine la Rockstadt Extreme Fest 2025, a cântat o versiune metal a piesei "Ah! Ça Ira", un cântec popular în timpul Revoluției Franceze. Momentul a fost pus în scenă în mod flamboiant, cu regine decapitate, o corabie uriașă cu solista Marina Viotti cântând peste piesa Gojira, plus salve de tun, confetti roșu și artificii.

La ceremonia de închidere a Jocurilor vor concerta Red Hot Chili Peppers, Billie Eilish și Snoop Dogg. Va fi și un fel de predare a ștafetei pentru Jocurile Olimpice din Los Angeles, din 2028.

Evenimentul de pe 11 august va fi o combinație între părți preînregistrate și momente live, prezentând elemente culturale ale orașului gazdă din 2028. Ben Winston, care a produs ceremonia premiilor Grammy, va colabora cu producători francezi pentru acest eveniment. Se zvonește și că Tom Cruise va face o cascadorie specială la ceremonia de închidere a Jocurilor.

Se discută despre o coborâre în rapel pe Stade de France, cu steagul olimpic în mână, plus o secvență preînregistrată cu el sărind din avion spre semnul Hollywood din Los Angeles. La final de ceremonie, primarul orașului Los Angeles, Karen Bass, va accepta torța olimpică.

Următoarele jocuri olimpice vor avea loc între 14 iulie și 30 iulie în anul 2028. Snoop Dogg a fost o figură cheie la aceste Jocuri Olimpice, purtând torța olimpică și apărând la diferite evenimente conexe ale show-ului. A dat chiar și o probă de viteză la un moment, cu rezultate surprinzătoare.

Cum urmărim ceremonia în România?

Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, ediția 2024, va fi transmisă în România între orele 22:00 și 00:15, pe 11 august, în direct pe TVR 1 și TVR Sport.

Citește în continuare