Red Hot Chili Peppers le aduc fanilor o gură de aer proaspăt pe plaja muzicală a acestui an. "Black Summer" este prima piesă semnată RHCP după șase ani, de la anterior album "The Getaway". Mai mult, noua piesă marchează şi o reîntoarcere la "originile" RHCP: chitaristul John Frusciante, care a scris unele dintre cele mai cunoscute melodii şi care a părăsit grupul în 2009, a revenit în formaţie.
"Black Summer" se va găsi pe "Unlimited Love", cel de-al 12-lea album din cariera RHCP. Albumul va fi lansat pe 1 aprilie 2022.
"Singurul nostru obiectiv este să ne pierdem în muzică. Ne-am petrecut mii de ore, împreună şi individual, perfecţionându-ne și inspirându-ne unul pe altul, pentru a face cel mai bun album posibil. Antenele noastre s-au conectat la cosmosul divin, am fost extrem de recunoscători pentru oportunitatea de a fi împreună într-o cameră şi, încă o dată, să încercăm să ne îmbunătăţim. Zile, săptămâni şi luni petrecute ascultându-ne unul pe altul, compunând, interpretând și aranjând cu grijă <<roadele>> acelor compoziții. Sunetele, ritmurile, vibrațiile, cuvintele și melodiile ne-au încântat", au transmis membrii RHCP.
Pentru a promova așa cum se cuvinte noul album, RHCP va porni într-un turneu global pe parcursul acestui an. Trupa va concerta pe marile stadioane, având în deschidere (prin rotație) artiști precum The Strokes, Beck, St. Vincent, HAIM, A$AP Rocky, Anderson .Paak, Thundercat sau King Princess. Turneul va duce formaţia în Spania, Ungaria, Italia, Marea Britanie, Irlanda, Germania şi alte ţări.
Tracklist "Unlimited Love":
- Black Summer
- Here Ever After
- Aquatic Mouth Dance
- Not The One
- Poster Child
- The Great Apes
- It’s Only Natural
- She’s A Lover
- These Are The Ways
- Whatchu Thinkin'
- Bastards of Light
- White Braids & Pillow Chair
- One Way Traffic
- Veronica
- Let ‘Em Cry
- The Heavy Wing
- Tangelo
Emisiuni radio-tv
Cine cântă la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris?
Jocurile Olimpice de la Paris, ediția 2024, se vor încheia pe 11 august, iar evenimentul va fi marcat de o serie de concerte ale unor artiști internaționali. Printre cei mai mari de pe listă sunt Red Hot Chili Peppers, dar mai sunt și alți artiști care ne stârnesc interesul.
Vă reamintesc că la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice au cântat Lady Gaga, formația Gojira, cu un show legendar, și Celine Dion. Gojira, care vine la Rockstadt Extreme Fest 2025, a cântat o versiune metal a piesei "Ah! Ça Ira", un cântec popular în timpul Revoluției Franceze. Momentul a fost pus în scenă în mod flamboiant, cu regine decapitate, o corabie uriașă cu solista Marina Viotti cântând peste piesa Gojira, plus salve de tun, confetti roșu și artificii.
La ceremonia de închidere a Jocurilor vor concerta Red Hot Chili Peppers, Billie Eilish și Snoop Dogg. Va fi și un fel de predare a ștafetei pentru Jocurile Olimpice din Los Angeles, din 2028.
Evenimentul de pe 11 august va fi o combinație între părți preînregistrate și momente live, prezentând elemente culturale ale orașului gazdă din 2028. Ben Winston, care a produs ceremonia premiilor Grammy, va colabora cu producători francezi pentru acest eveniment. Se zvonește și că Tom Cruise va face o cascadorie specială la ceremonia de închidere a Jocurilor.
Se discută despre o coborâre în rapel pe Stade de France, cu steagul olimpic în mână, plus o secvență preînregistrată cu el sărind din avion spre semnul Hollywood din Los Angeles. La final de ceremonie, primarul orașului Los Angeles, Karen Bass, va accepta torța olimpică.
Următoarele jocuri olimpice vor avea loc între 14 iulie și 30 iulie în anul 2028. Snoop Dogg a fost o figură cheie la aceste Jocuri Olimpice, purtând torța olimpică și apărând la diferite evenimente conexe ale show-ului. A dat chiar și o probă de viteză la un moment, cu rezultate surprinzătoare.
Cum urmărim ceremonia în România?
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, ediția 2024, va fi transmisă în România între orele 22:00 și 00:15, pe 11 august, în direct pe TVR 1 și TVR Sport.