Piesa "Eden" este o coproducție HaHaHa Production și Ghost Records. La această melodie a lucrat o întreaga echipa de oameni, printre care Gabriel Stănoiu, Dorian Micu și Florin Boka.
Raluka mărturisește ca "Eden" este una dintre cele mai sincere și personale piese în care s-a regăsit. În urma unei despărțiri, a unei decepții, cu toții trecem prin diferite stări. În videoclipul piesei "Eden", Raluka a interpretat emoțiile și momentele prin care am trecut cu toții la un moment dat, stările care ne-au încercat și prin care am trecut atingând Edenul.
"Fiecare dintre noi a trebuit să facem față perioadei de după încheierea unei relații... care ne provoacă la o introspecție și inclusiv la luarea unei decizii. Trecut sau viitor! Această perioadă este marcată de mai multe stări care uneori se amesteca între ele, se suprapun, te consumă și te amăgesc. Am încercat să comprim și să exprim artistic trăirile acestei perioade. Sunt curioasă, câți dintre voi ați trecut prin aceste stări?", a spus Raluka.
Raluka a exprimat stările prin care toți trecem în urma unei despărțiri fiind consiliata de actorul și prietenul bun al artistei, Cristi Iacob.
"Mi-am dorit foarte mult sa am ajutorul lui Cristi. Este un om mult prea talentat, un artist care doar în câteva ore m-a ajutat sa trec și sa exprim stările și emoțiile prin care da, am trecut și pe care am vrut sa vi le arat prin intermediul acestui videoclip. Suntem artiști și rolul nostru este sa facem arta, sa va transmitem emoție prin toate canalele existente astăzi. Da, vrem ca mesajul nostru sa ajungă la cât mai multi dintre voi. Vrem sa transmitem pozitivitate, emoție si de ce nu, vindecare. Despre asta este și <<Eden>>. Tot ceea ce trăim, simțim, mai devreme sau mai târziu, are un deznodământ pozitiv. Ma bucur și în același timp mă simt onorata ca mesajul meu este văzut și auzit de voi. Îmi doresc tare sa simțiți această piesa așa cum o simțim și noi", a adăugat Raluka.
Emisiuni radio-tv
Raluka și Pavel Bartoș invită telespectatorii la PROTEVELION 2025
PROTEVELION 2025 va aduce în casele românilor energia vibrantă a sărbătorilor și un mix captivant de momente de divertisment, muzică, scenete de umor și coregrafii impresionante. Alături de Pavel Bartoș și Raluka, pe scenă vor urca personalități de top și artiști consacrați, care promit să creeze amintiri speciale pentru telespectatori.
PRO TV a dat startul filmărilor pentru PROTEVELION 2025, programul special de la trecerea dintre ani, care promite să transforme noaptea într-un spectacol memorabil. Cei mai iubiți artiști din țară și cele mai carismatice vedete vor sărbători într-un eveniment plin de distracție, umor și emoție.
"Noaptea de Revelion este atipică, prin urmare show-ul este și el unul care nu seamănă cu nicio altă producție, oricât de mare ar fi ea. Cum faci să ții oamenii la televizor într-o noapte atât de specială în care unii merg la club, alții la restaurant iar unii petrec acasă? Asta e întrebarea cheie. Noi vom oferi momente care nu s-au mai văzut și făcut în niciun alt show, vom pune cele mai puternice vedete ale României în ipostaze unice și vom petrece alături de cei mai iubiți artiști ai tuturor genurilor", a declarat Radu Croitoru, Content Producer PRO TV.
Cătălin Bugean, Show Runner PRO TV a adăugat:
"PROTEVELION 2025 vine cu un show pe care nu vrei să-l ratezi! Am creat o atmosferă plină de energie și bună dispoziție, Raluka și Pavel Bartoș vor ghida telespectatorii printr-o seară memorabilă, presărată cu momente muzicale inedite, duete <<imposibile>> și scene de comedie savuroase, create special pentru această ocazie. Vom avea nume mari ale muzicii românești, duete care te vor surprinde, iar genurile muzicale se vor îmbina într-un spectacol unic. Fiecare apariție aduce un plus de originalitate, fie că vorbim despre reinterpretări ale unor piese celebre sau interpretări noi, cu coregrafii impresionante și efecte vizuale spectaculoase."
Filmările au început într-un cadru plin de voie bună și entuziasm. De la pregătirile tehnice până la repetițiile artiștilor, fiecare detaliu este gândit cu minuțiozitate, astfel încât telespectatorii să se poată bucura de o seară magică.
PROTEVELION 2025 va fi difuzat pe 31 decembrie la PRO TV, oferind o experiență unică, perfectă pentru a sărbători intrarea în noul an alături de familie și prieteni. Organizatorii vor dezvălui în curând detalii exclusive despre invitați, momentele speciale pregătite și ce alte surprize îi așteaptă pe telespectatori în ultima noapte din an.