"frunza de magnolie" este manifestul poetic al lui raku, rapper-ul expunând în versurile acestei piese viziunea sa asupra societății și a relațiilor interumane. Textul îi poartă semnătura, pentru clip colaborând cu Andrei Balauta.
"frunza de magnolie" este extrasă de pe albumul "aici la noi", ce conține 14 piese și poate achiziționat de pe site-ul lui raku.
raku a început să asculte hip hop în 1993, iar un an mai târziu a început să se antreneze pentru a performa ca MC. Prima apariție live a avut loc în 1995, în cartierul Berceni, la o acțiune de propagandă politică a Cenaclului "Totuși iubirea". Sub acest pseudonim a fost lansată în 1997 piesa "Mai mulți bani mai multe probleme", inclusă în compilația Marpha Hip Hop 2.
A făcut parte din trupele Utopik (raku și Drops), Morometzii (cu care a lansat trei albume) și Zale cu care a lansat "Chei Verbale" și "Respect". Din discografia sa fac parte și nouă albume solo.
Este membru al label-ului Chill Brothers de la înființare. Genul muzical pe care îl abordează este rap (rhythm and poetry), raku considerând că face o muzică hibridă, un amestec de stiluri și genuri muzicale.