Urmărește-ne în Social Media

Radiohead - Lift

Radiohead privește parcursul nostru prin viață dintr-o perspectivă nu tocmai optimistă. Captivi în propria bulă, avem contact cu un număr limitat de persoane, ce se întâmplă să aibă puncte comune cu noi pe traseu. Piesa care surprinde această angoasă este ”Lift”, iar regizorul care pune în imagini aceste trăiri este Oscar Hudson.

Noul single "Lift" este una din cele 3 piese ce nu și-au găsit locul pe aclamatul album "OK Computer". La împlinirea a 20 de ani de la apariția acestui disc, Radiohead prezintă publicului și melodiile considerate atunci a nu face parte din puzzle. Remasterizată, "Lift" se încadrează, însă, fără efort în tematica și stilul albumului "OK Computer", purtând publicul înapoi în timp. Melodia vine acompaniată de un videoclip regizat de Oscar Hudson, al cărui final pare inspirat de scenariul emblematicului film al lui Kubrick, ”2001: A Space Odyssey”.

La momentul lansării, respectiv pe 21 mai 1997, discul aniversat acum de Radiohead a fost foarte bine primit de către public și critici, fiind considerat unul dintre cele mai bune albume ale tuturor timpurilor. Discul a inițiat o schimbare stilistică în rock-ul britanic, ducând alternative-ul într-o zonă de melancolie, accentuată apoi în următorii ani. În multe review-uri, ”OK Computer” este descris ca fiind un material ce a reușit să anticipeze starea muzicii și a societății din secolul 21.

Versiunea reeditată a acestui memorabil album din cariera trupei Radiohead se numește ”OK NOT OK” și a fost lansată pe 23 iunie. Albumul aniversar conține cele 12 piese de pe LP-ul original, 3 piese nelansate până acum (inclusiv single-ul în discuție, ”Lift”) și 8 B-side-uri. Toate aceste melodii au fost remasterizate.

Comentarii