Urmărește-ne în Social Media

Radiohead - If You Say The Word

Nimeni nu descrie alienarea mai bine decât Radiohead. Sentimentul de neputință și inadecvare în capcana convențiilor sociale intră până în măduva oaselor la ascultarea piesei "If You Say The Word", videoclipul realizat de Kasper Häggström punctând excelent transformarea individului în carne de tun într-un sistem capitalist.

Chiar dacă "If You Say The Word" nu este tocmai o piesă nouă de la Radiohead, mesajul este cât se poate de actual. Fanii mai vechi și mai noi ai formației au deopotrivă motive de bucurie, sound-ul fiind plasat într-o perioadă post - "OK Computer" (1997) și pre - "In Rainbows" (2007).

"If You Say The Word" va fi inclusă pe un nou LP al formației, "Kid Amnesiae", ce conține rarități nelansate din perioada înregistrării albumelor "Kid A" și "Amnesiac". Acest album va fi lansat la pachet cu reeditarea celor două discuri anterior numite pentru a marca aniversarea a 20 de ani de la apariția lor pe piață.  "KID A MNESIA" se numește pachetul complet de 3 albume, iar acesta va fi disponibil în multiple formate: LP deluxe (ediție limitată de 3 vinyl-uri + art book de 36 de pagini), Kid Amnesiette (ediție limitată de casete + art book de 36 de pagini), ediție limitată de 3 vinyl-uri roșii, 3 vinyl-uri negre, 3 CD-uri și, nu în ultimul rând, în format digital. Găsiți mai multe detalii pe site-ul dedicat.

În ce privește lansarea unui album cu piese originale, fanii vor trebui să mai aștepte. Există, totuși, speranțe, chitaristul Ed O’Brien declarând anul trecut că formația va înregistra cu siguranță un nou album, doar că orizontul de timp e încă nedefinit. Potrivit chitaristului, în ultima perioadă, trupa a susținut tot felul de "ședințe" online, ce le-a oferit prilejul de a discuta despre "chestii diverse". Momentan, fiecare membru al formației este ocupat cu propriile proiecte, însă atunci când va veni momentul potrivit pentru a reveni la Radiohead, o vor face.

 

Comentarii