Urmărește-ne în Social Media

Queen - Let Me In Your Heart Again (William Orbit Mix)

”Let Me In Your Heart Again”, o piesă inclusă inițial pe albumul ”The Works” lansat de Queen în 1984, a fost relansată în varianta William Orbit Mix, împreună cu un videoclip ce prezintă secvențe din concertele trupei. Melodia se regăsește în tracklistul albumului "Queen Forever".

Noul album cu vocea lui Freddie Mercury pe înregistrări ce datează din anii '80 și '90,"Queen Forever", va putea fi achiziționat începând cu data de 10 noiembrie 2014. Întâmplător sau nu, tot atunci va apărea pe piață și "The Endless River", noul disc Pink Floyd, produs în memoria lui Rick Wright. Fanii muzicii rock vor avea, așadar, două lansări importante în luna noiembrie, competiția la raft fiind, cel mai probabil, stimulată la inițiativa caselor de discuri.

Noul album Queen este compus dintr-o selecție de imnuri rock și balade puternice, compilația având drept bonus 3 piese nedezvăluite publicului până acum. În această categorie intră duetul lui Freddie Mercury cu Michael Jackson - ”There Must Be More To Life Than This”, o piesă neterminată a formației și inclusă inițial pe albumul ”The Works” (1984)- “Let Me In Your Heart Again” - și o nouă versiune a baladei “Love Kills“.

"Queen Forever" poate fi precomandat de pe iTunes în varianta standard, la prețul de 6.99 euro, și în varianta deluxe, la 9.99 euro.

Tracklist "Queen Forever":

  1. Let Me In Your Heart Again
  2. Love Kills – The Ballad
  3. There Must Be More To Life Than This (William Orbit Mix) [feat. Michael Jackson]
  4. It’s a Hard Life
  5. You’re My Best Friend
  6. Love of My Life
  7. Drowse
  8. Long Away
  9. Lily of the Valley
  10. Don’t Try So Hard
  11. Bijou
  12. These Are The Days of Our Lives
  13. Las palabras de amor
  14. Who Wants to Live Forever
  15. A Winter’s Tale
  16. Play the Game
  17. Save Me
  18. Somebody to Love
  19. Too Much Love Will Kill You
  20. Crazy Little Thing Called Love

Deluxe Edition: standard +

  1. Friends Will Be Friends
  2. Jealousy
  3. One Year of Love
  4. A Winter’s Tale
  5. ’39
  6. Mother Love
  7. It’s a Hard Life
  8. Save Me
  9. Made in Heaven
  10. Too Much Love Will Kill You
  11. Sail Away Sweet Sister
  12. The Miracle
  13. Is This the World We Created
  14. In the Lap of the Gods…Revisited
  15. Forever
Comentarii

Muzică nouă

Queen lucrează la muzică nouă, după 30 de ani, conform lui Roger Taylor

Toboşarul trupei Queen, Roger Taylor a menţionat în premieră posibilitatea ca trupa să înregistreze muzică nouă, pentru prima dată după 30 de ani. Grupul nu a mai lansat un album nou din 1995, când apărea "Made in Heaven", la 4 ani de la moartea lui Freddie Mercury.

Publicat

pe

Roger Taylor - Concert Queen + Adam Lambert │ FOTO: Ionut%20Paraschiv%20

Roger Taylor a discutat cu fanii recent, în cadrul unui interviu ţinut de revista Uncut. Unul dintre fani a întrebat dacă vom mai auzi muzică nouă de la Queen vreodată, iar toboşarul a răspuns astfel:

"Ei bine, cred că am putea! Eu și Brian vorbeam zilele trecute și amândoi am spus că, dacă simțim că avem material bun, de ce nu? Încă putem cânta, încă putem interpreta. Așa că nu văd de ce nu."

În acest moment Queen mai are doar 2 dintre membrii originali ai trupei, Brian May la chitara şi Roger Taylor la tobe. Basistul John Deacon s-a retras în anii 1990. Cei doi membri activi au avut totuşi turnee şi concerte, iar între 2004 şi 2009 l-au avut la voce pe Paul Rodgers, de la trupa Free. S-a încercat şi crearea unui album cu acesta, "The Cosmos Rocks", dar nu a fost bine primit.

Ceea ce însuşi Taylor recunoştea într-un interviu din 2015. Aparent Paul avea prea mult blues şi soul infuzate în voce. DE atunci muzicienii au colaborat cu Adam Lambert în postura de solist, ceva mai bine primit de public. Totuşi nu am avut parte sid e material nou. Ci doar de o uşoară regândire a hitului "We Are the Champions", în versiunea pandemică "You Are the Champions".

Adam Lambert a preluat rolul de solist în anul 2011. Ultimul album Queen, cel cu numărul 15 a fost "Made în Heaven", lansat în 1995. Nu uităm şi de piesa găsită în arhive, nemaiauzita până atunci şi lansată în 2022, "Face It Alone", care includea vocea lui Freddie Mercury. Iar în 2023 May a dezvăluit că lucrase la nişte riff-uri noi pentru un album nou cu Lambert.

În ultimii ani, trupa Queen a continuat să fie activă, concertând alături de Adam Lambert ca solist principal. Cel mai important proiect al trupei este turneul "The Rhapsody Tour," care a început în 2019. În 2023, Queen a avut un turneu de succes în America de Nord, susținând concerte în orașe mari precum Los Angeles, New York și Toronto. Setlistul turneului include piese emblematice precum "We Will Rock You," "Radio Ga Ga" și "Bohemian Rhapsody," acompaniate de un spectacol impresionant cu efecte speciale și designuri de scenă inovatoare.

De asemenea, Queen + Adam Lambert au anunțat planuri pentru 2024, inclusiv un turneu în Japonia, unde vor avea cinci spectacole în februarie, în orașe precum Tokyo și Osaka. Brian May și Roger Taylor au sugerat că acesta ar putea fi ultimul lor turneu extins, dar și-au exprimat dorința de a continua să performeze live atât timp cât sunt capabili.

Citește în continuare

Industria muzicala

Catalogul muzical al trupei Queen a fost cumpărat cu un miliard de lire

Catalogul muzical Queen, dar și alte drepturi au fost achiziționate de Sony Music pentru un miliard de lire sterline (aproximativ 1,27 miliarde de dolari). Afacerea nu a fost lipsită de complicații, despre care te invităm să citești mai multe în articol.

Publicat

pe

Queen - videoclip "Under Pressure"
Queen - videoclip "Under Pressure" │ FOTO: captură YouTube / Queen Official

Catalogul muzical al trupei Queen este printre cele mai valoroase ale erei rock-ului - cu piese emblematice și extrem de profitabile precum "Bohemian Rhapsody", "Another One Bites the Dust", "Radio Ga Ga", "Somebody to Love", "We Will Rock You" sau "We Are the Champions". Nu este de mirare că a fost cumpărat la un preț exorbitant, reprezentând cea mai scumpă achiziție de până acum în ceea ce privește portofoliile muzicale ale artiștilor celebri.

Potrivit Variety, Sony Music a reușit să obțină drepturile asupra muzicii Queen pentru un miliard de lire. A mai existat un competitor pentru această licitație, însă s-a oprit la suma de 900 de milioane de dolari. Condițiile acestui contract sunt puțin complicate. Pe de o parte, veniturile venite din concertele live vor merge către membrii fondatori - Brian May și Roger Taylor - care sunt încă activi pe scenă, alături de solistul Adam Lambert.

Pe de altă parte, drepturile asupra muzicii înregistrate de Queen din SUA și Canada au fost achiziționate de Disney prin anii 2000, după ce un contract inițial de 10 milioane de dolari fusese încheiat în 1991. Aceste drepturi vor rămâne definitiv la Disney, deși unele venituri ale membrilor trupei, venite din aceste drepturi, vor merge către Sony odată ce noul acord se va încheia.

Între timp, Universal Music va continua să fie distribuitorul Queen la nivel mondial în următorii câțiva ani, până la expirarea contractului său existent cu trupa. Apoi, acordul de distribuire a grupului va ajunge la Sony în toate teritoriile, în afară de SUA și Canada.

Pe lângă bogatul și profitabilul catalog muzical, Sony a obținut și drepturile de imagine ale trupei. Asta înseamnă că cerul este limita și oportunitățile creative pot veni cu nemiluita, de la spectacole cu holograme, la musical-uri sau pelicule cinematografice.

Citește în continuare