PSY, artistul de origine coreeană recunoscut pentru hitul “Gangnam Style” din 2012, a revenit cu primul single de pe noul său album. Piesa este intitulată ”Daddy” și conține versuri în limbile engleză și coreeană, ritmul fiind în ton cu muzica DJ-ilor ascultați în cluburile mai puțin elitiste. Ca și alte melodii lansate anterior, ”Daddy” este o parodie, ce are ca punct de plecare una dintre cele mai comune și neinspirate replici de agățat: ”De unde ai (moștenești) corpul ăsta?”. Preluată din ”folclorul urban”, această replică îi este adreasată în videoclip lui PSY, care răspunde, evident, așa cum ar face-o orice tânără abordată în acest mod: ”Îl am de la tăticu'”. În clip ne este prezentat apoi acest ”tătic”, interpretat tot de PSY. Corpul acestuia nu este tocmai atletic, însă contul bancar compensează.
Videoclipul ”Daddy” a cumulat peste 13 milioane de vizualizări în doar două zile de la postarea pe YouTube. Deși nu va ajunge, probabil, să depășească recordurile stabilite cu “Gangnam Style”, clipul are parte de reacții destul de bune din partea publicului iubitor de parodii.
Piesa ”Daddy” se regăsește pe cel de-al 7-lea disc al artistului, disponibil deja pe iTunes. Albumul conține 9 piese, inclusiv un remix al hitului ”Sing”, de pe ultimul LP al lui Ed Sheeran.
Tracklist PSY - ”7th Album”:
- Dance Jockey (댄스쟈키)
- I Remember You (feat. Zion.T)
- Napal Baji (나팔바지)
- DADDY (feat. CL of 2NE1)
- Dream (feat. XIA of JYJ)
- ROCKnROLLbaby (feat. will.i.am)
- The Day Will Come (feat. Jun In Kwon)
- Ahjussi Swag (아저씨) [feat. Gaeko of Dynamic Duo]
- Sing (PSYMix) [with Ed Sheeran]
Deși PSY a devenit cunoscut în industria muzicală cu genul k-pop, cântărețul de origine coreeană a declarat că este un mare fan al muzicii rock. Artistul a crescut cu muzica trupelor Queen, Bon Jovi, Aerosmith și Guns N’ Roses. De asemenea, PSY susține că a învățat cum să se poarte pe scenă și cum să-și pregătească show-urile urmărind videoclipurile lui Freddie Mercury.