Urmărește-ne în Social Media

Proconsul feat Ștefan Bănică și Andra - Aici cu mine

Proconsul a colaborat cu Ștefan Bănică și Andra pentru o nouă piesă, intitulată "Aici cu mine". Videoclipul melodiei a avut premiera pe 16 aprilie, în cadrul concertului pe care trupa l-a susținut în Hard Rock Cafe din Bucureşti.

“‘Aici cu mine’ a fost la început doar un cântec dintre multele cântece compuse şi produse în studioul nostru, Simplu Production. Jerryco i-a făcut un text care, după ce Bodo a tras linia vocală, ne-a inspirat să încercăm o colaborare inedită cu alţi doi artişti consacraţi de pe scena muzicală românească : Andra şi Ştefan Bănică. I-am sunat, le-am propus, ei au fost de acord.” - Proconsul

Piesa este compusă de Robert Anghelescu, Dragoş Dincă, Mihai Dumitrescu, Emanuel Gheorghe şi Bogdan Teslovan, pe versurile lui Mihai Dumitrescu (Jerryco).

“Iniţial cântecul avea sound de twist, ceea ce îi venea ca o mănuşă lui Ştefan Bănică, însă după ce am trimis cântecul la mixaj şi master, prietenul nostru George Popa ne-a prezentat o varianta mai radiofriendly şi în care fiecare solist să fie pus în valoare, pe care am ales să o promovăm! ‘Aici cu mine’ este dovada vie că muzica poate aduce împreună, în diferite proiecte, artişti care, chiar dacă în cariera proprie abordează stiluri diferite, pot să compună şi să cânte împreună şi pot aduce un plus de valoare muzicii româneşti!”- Proconsul

Comentarii

Muzică nouă

Andrei Ursu lansează o piesă în colaborare cu Andra - TEASER

Andra și Andrei Ursu și-au unit vocile speciale într-o colaborare muzicală de neratat. Piesa se numește "De-ai Fi În Locul Meu" și va fi disponibilă în câteva zile. Până atunci, însă, te invităm să asculți un teaser.

Publicat

pe

Andra / Andrei Ursu
Andra / Andrei Ursu │ FOTO: captură YouTube

Andra și Andrei Ursu sunt unii dintre cei mai apreciați artiști ai industriei muzicale din România. Vocile lor calde și timbrele speciale le-au adus nenumărați ascultători de-a lungul timpului, iar lansările muzicale, solo sau în colaborare, s-au bucurat de aprecieri și milioane de vizualizări. Acum, cei doi își unesc forțele creative și scot la lumină "De-ai Fi În Locul Meu".

Din teaserul lansat pe social-media, noua colaborare Andra și Andrei Ursu pare a fi piesă sensibilă de dragoste. "De-ai fi în locul meu / Cum te-ai vedea? / Tu te-ai vedea cum te văd eu? / Te-ai umple de iubire dacă ai vedea / Cum te văd eu", sună refrenul melodiei.

"Cu nemărginită fericire vă anunț numele partenerei de pe piesa <<De-ai Fi In Locul Meu>>: nimeni alta decât Andra! Sunt foarte onorat că vocile ni s-au întâlnit pentru acest proiect și sper să ajungă la inimile voastre cum a ajuns și la a mea", a transmis Andrei Ursu.

Piesa "De-ai Fi În Locul Meu" va fi lansată oficial pe 23 ianuarie împreună cu un videoclip.

TEASER VIDEO: Andrei Ursu x Andra - De-ai Fi În Locul Meu

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea la Eurovision cu piesa "Llamame".

În 2022, a lansat și primul său EP, "Mandala", ce conține cinci piese, printre care și "Llamame". În 2023, artistul a prezentat primul album, "Fiesta'23 ", o combinație de sunete latino clasice și noi. La începutul acestui an, Andrei a prezentat publicului "Cântece de inimă", un EP ce a reprezentat un moment de cotitură în parcursul său muzical, simbolizând nu doar un nou început, ci și o dezvoltare semnificativă în exprimarea sa artistică. Recent, artistul le-a prezentat fanilor EP-ul "Vanilla Boy", un mix de vibrații suave și emoții delicate.

Una dintre cele mai iubite artiste din România, cu o carieră de peste 20 de ani, 13 albume la activ, multiple piese pe #1, încoronată cu titlul de Best Romanian Act și Europe Best Female Artist la MTV Europe Awards, în 2016, Andra este un pionier în industria muzicală și o adevărată inspirație pentru perseverența și versatilitatea de care dă mereu dovadă.

Sub numele său stau multiple colaborări cu artiști români de succes, dar și cu muzicieni onorați cu Grammy-uri, precum Enrique Iglesias, David Bisbal, Descemer Bueno, Lil Eddie și mulți alții. Artista este o prezență strălucitoare și în lumea televiziunii, fiind jurat în cadrul emisiunii Românii au talent încă din prima ediție și experimentând acest rol și în cadrul emisiunilor Vocea României și Vocea României Junior.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ștefan Bănică dezvăluie cuvântul folosit cel mai des la jurizare în show-ul X Factor

Înainte de premiera X Factor România 2025, Ștefan Bănică oferă detalii cu privire la concurenții veniți anul acesta la audiții. Juratul a dezvăluit și cuvântul cel mai des folosit în jurizare de-a lungul anilor.

Publicat

pe

Ștefan Bănică Concert Extraordinar de Crăciun 2022 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Voci extraordinare şi poveşti deosebite de viaţă i-au captivat pe Delia, Marius Moga, Puya şi Ştefan Bănică în cadrul noului sezon X Factor, singurul format în care pot participa atât solişti, cât şi grupuri la început de carieră.

Ştefan Bănică, unul dintre cei mai longevivi jurați ai show-ului, a fost impresionat și anul acesta de curajul celor care s-au prezentat la audiții.

Ștefan Bănică despre show-ul X Factor: "Devine un exemplu pentru cei care n-au avut curaj până acum să se prezinte pe o scenă, care s-au îndoit de vârsta lor, de felul cum arată, de ce o să zică familia sau vecinii"

"Asta e frumusețea acestui talent show, asta mi-a plăcut întotdeauna la X Factor, faptul că devine un exemplu pentru cei care n-au avut curaj până acum să se prezinte pe o scenă, care s-au îndoit de vârsta lor, de felul cum arată, de ce o să zică familia sau vecinii. Dar, când dorinta e mare și când îți place ceea ce faci, se pot întâmpla minuni. Şi asta am văzut şi noi în sezonul ăsta.

Întotdeauna am apreciat şi am spus că eu nu știu dacă aș fi fost în stare să fac chestia asta când eram de vârsta lor. Cu atât mai mult îi apreciez pe cei care vin în show-ul asta, care au o cultură şi o experiență muzicală și care vor să se deschidă, să încerce și altceva", dezvăluie juratul X Factor.

Întrebat dacă a avut un cuvânt pe care l-a folosit des în jurizare, Ştefan Bănică a dezvăluit că obișnuiește să-i laude pe concurenți spunându-le că au fost ca niște ziduri.

"Da, uneori am această meteahnă de a folosi termeni pe care oamenii din afara profesiei nu îi înţeleg. Am zis de mai multe ori "Ai fost zid". Asta înseamnă că ai cântat atât de bine, fără fisură, ca un zid! E un pachet total!"

Noul sezon X Factor promite să aducă povești de viață autentice și inspirație pentru noile generații. Premiera are loc pe 26 ianuarie 2025, show-ul urmând să se difuzeze în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.

PROMO Video: X Factor România 2025

Citește în continuare