”Într-o zi caniculară, vă aducem piesa care sigur vă va face dor de mare :). Cel mai nou videoclip al nostru este aici”, a scris trupa Proconsul pe pagina de Facebook, invitându-și fanii să urmărească noul clip ”A mea și-a ta”.
Compus de formație împreună cu Emanel Petruț, noul single ”A mea și-a ta” este propunerea trupei pentru playlistyul cu hiturile verii 2016. Melodia a fost mixată de Bunicu' Magic, regia clipului fiind semnată tot de Emanel Petruț.
”Ce se întâmplă în videoclipul de la ”A mea și-a ta”? Sunt părți din viața noastră, din ce ni s-a întâmplat, atât nouă, cât și vouă, la mare. Am făcut nebunii, am fugit de lume pe plaje secrete. Câteodată poate am încălcat un pic și legea. Asta face parte din fun”, a detaliat Bodo.
Anul acesta, trupa Proconsul a împlinit 17 ani de la înființare. La început, membrii formației s-au reunit sub numele de “Take Five” (din 1994 până în 1998, Suedia). Din 1999 au ales să își schimbe numele în Proconsul. Au lansat maxi-single-ul de succes „De la ruși” și au început să compună primele piese originale.
Anul 2015 a fost un an bogat, cu multe proiecte frumoase, cu numeroase evenimente și apariții la posturile tv și radio. În luna februarie, a fost relansată piesa „Barosanu’”, iar în aprilie s-a lansat piesa (cu videoclip) „Aici cu mine”, realizată în colaborare cu Andra și cu Ștefan Bănică Jr. Anul 2015 s-a încheiat frumos, odată cu lansarea, alături de Connect-R, Raluka si Rucsy (Blaxy Girls), a colindului “Lumina de Crăciun”.